vineri

29 martie, 2024

3 noiembrie, 2017

BMW, Daimler, Ford (Germania) şi Volkswagen (prin Audi şi Porsche) au înfiinţat un joint-venture, IONITY, pentru construcţia unei reţele de încărcare rapidă pentru maşini electrice, începând chiar din acest an, potrivit Reuters.

Reţeaua va ajunge la aproximativ 400 de staţii de mare putere în Europa, până în 2020, iar primele 20 de staţii vor fi deschise până la sfârşitul anului an în Germania, Austria şi Norvegia, plasate la fiecare 120 de kilometri, în urma unui parteneriat cu reţelele de distribuţie Tank & Rast, Circle K şi OMV.

În 2018 se vor mai adaugă alte 100. Fiecare dintre staţii va permite încărcarea simultană a mai multor maşini de mărci diferite, în virtutea strategiei de a diminua decalajul faţă de cel mai mare producător de maşini electrice, Tesla.


„Cea dintâi reţea pan-europeană de staţii de mare putere (High Power Charging, HPC) joacă un rol esenţial în dezvoltarea pieţei de vehicule electrice”, a declarat Michael Hajesch, directorul general (CEO) al IONITY, citat de Reuters.

Autonomia de funcționare și posibilitățile de încărcare a acumulatorilor îi inhibă, încă, pe șoferii dispuși să cumpere mașini electrice.

În rețeaua proiectată de IONITY vor folosi echipamente cu o capacitate de până la 350 kW pe punct de încărcare și se va utiliza standardul european Combined Charging System (CCS) pentru a reduce semnificativ timpii în comparație cu sistemele existente.

IONITY negociază, încă, instalarea echipamentelor de încărcare cu partenerii, care ar putea costa 200.000 de euro fiecare, iar rezultatul este așteptat în curând.


Standardul CCS poate fi folosit pentru modele precum cele din gama i a BMW, e-Up! și e-Golf de la Volkswagen, viitoarele modele electrice de la Ford și cele de la Mercedes. La aceste statii vor putea fi încărcate și mașini de la alte marci decât cele din IONITY, dacă sunt compatibile cu standardul.

Nu sunt compatibile masini de la marci precum Tesla, PSA, Nissan si Mitsubishi,

Cele mai puternice statii de reincarcare din Romania, spre exemplu, au putere 50 kW si permit incarcarea completa a bateriei unui BMW i3, spre exemplu, in mai putin de o ora (pentru autonomie reala in jurul a 200-230 km).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: