Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summitul Partidului Popular European şi la Reuniunea Consiliului European, potrivit programului oficial dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială.
Agenda summitului Consiliului European
Economie digitală, inovare şi servicii
Consiliului European vor discuta despre agenda digitală și modul în care se pot înregistra progrese către finalizarea pieței unice digitale până în 2015. Aceștia vor examina, de asemenea, progresele UE în domeniul inovării și vor prezenta sugestii referitoare la finalizarea spațiului european de cercetare până în 2014 și la dezvoltarea viitoare a Uniunii inovării.
Creştere, competitivitate şi ocuparea forţei de muncă
Consiliul European va analiza eforturile pe stimularea creșterii, a creării de locuri de muncă și a competitivității UE, inclusiv planului de investiții pentru Europa, progreselor în legătură cu Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și simplificării reglementării.
Uniunea economică şi monetară
Membrii Consiliului European vor evalua activitatea în curs de derulare în mai multe domenii ale unei UEM consolidate. Printre acestea se numără o coordonare consolidată a politicii economice, dimensiunea socială a UEM și situația actuală a finalizării uniunii bancare.
Participarea premierului la reuniunea pe energie din luna mai și efectele politice în octombrie
Premierul Victor Ponta se va afla şi el la Bruxelles, în cele două zile, dar nu pentru a participa la Consiliul European, ci la reuniunea liderilor socialişti europeni.
Victor Ponta i-a cerut preşedintelui mandat pentru a participa el la Consiliu, însă Traian Băsescu a ignorat cererea acestuia, potrivit prim-ministrului.
Premierul Victor Ponta a declarat de mai multe ori, zilele trecute, că i-a cerut mandat preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Consiliul European, unde una dintre temele principale va fi agenda digitală europeană.
„Mergem la Bruxelles, dar evident că nu o să mă duc şi eu la Consiliul European, pentru că, dacă preşedintele e acolo, nu vreau să ne dăm în stambă la Bruxelles (…) Mi-e teamă că într-un domeniu important care priveşte viaţa a multe companii din România şi a mii de angajaţi, în special tineri, România o să fie absentă la luarea deciziilor”, a spus premierul, la Antena 3, referindu-se la unul dintre subiectele puse în discuţie la Consiliu – agenda digitală.
Victor Ponta a avut reprezentare la Consiliul European din luna mai, pe energie, dar prezenţa sa a fost aspru criticată de şeful statului, pe 8 mai, aceasta fiind unul dintre motivele invocate de Traian Băsescu pentru reanalizarea Acordului de coabitare.
„A venit că vrea să se ducă la Consiliul European pe energie, în luna mai, înainte de a se lua decizia Nabucco sau TAP. A avut mandat să susţină Nabucco în Consiliu. Sigur că în intervenţii a susţinut Nabucco, dar nu a ştiut cum să facă să fie introdus în documentul Consiliului, că Nabucco este prioritar, ceea ce a lăsat la liberă opţiune a întregii Uniuni Europene soluţia: Nabucco sau TAP, dar în mandat a avut clar scris: Nabucco şi nu TAP, iar în concluziile Consiliului pe energie din mai veţi constata că nu apare deloc Nabucco, ci apare soluţia Sud” a declarat şeful statului, pe 8 octombrie.
Potrivit lui Traian Basescu, soluţia Sud a fost discutată un an de zile, cine avea varianta TAP, cine avea varianta Nabucco. „Momentul decisiv a fost Consiliul pe energie din mai, unde a ţinut să se ducă. I-am dat mandat semnat şi s-a întors cum s-a dus, adică s-a plimbat cu avionul. Nu e puţin lucru să te dai cu avionul, eventual pe banii lui Ghiţă”.
Sesizarea Curţii Constituţionale
O zi mai târziu, pe 9 octombrie, preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind cooperarea dintre Parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene.
Prin această sesizare, preşedintele încearcă să-şi păstreze dreptul de a emite mandatul de reprezentare la reuniunile Consiliului European, fără alte condiţionări din partea puterii legislative sau executive, drept anulat dacă se menţin unele prevederi din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene.