Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele prin care ia act de demisia lui Carmen Dan de la Ministerul Afacerilor Interne și înlocuirea acesteia cu Nicolae Moga.
De asemenea, președintele a aprobat revocarea lui Teodor Meleșcanu din funcția de ministru de Externe și a semnat decretul numirii Ramonei Mănescu în această funcție.
Șeful statului a semnat și decretul prin care numește în funcția de membru al Guvernului pe Mihai Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Miercuri era ultima zi în care președintele putea da un răspuns cu privire la propunerile înaintate de premier, în condițiile în care ordonanța privind Codul Administrativ îi dă șefului statului un termen de 10 zile pentru a se pronunța asupra numirilor.
Președintele Iohannis a cerut, la trei zile după scrutinul din 26 mai, demiterea ”imediată” a miniștrilor Teodor Meleșcanu și Carmen Dan, pe care i-a acuzat de proastă organizare a alegerilor europarlamentare. Prim-ministrul a refuzat demiterea celor doi, iar cei acuzați de președinte au anunțat că nu își dau demisiile pentru că nu au nimic să își reproșeze vizavi de organizarea scrutinului europarlamentar.
Viorica Dăncilă a anunțat ulterior o ”evaluare” a cabinetului, Carmen Dan și Teodor Meleșcanu fiind, deocamdată, singurii schimbați din echipa de la Palatul Victoria. Premierul Dăncilă a precizat la momentul respectiv că nu renunță la cei doi miniștri ”pentru că așa vrea președintele”, ci din cauză că respectivii au probleme ”de imagine”, care afectează inclusiv buna funcționare a celor 2 ministere.