13 ianuarie, 2012

Președintele Traian Băsescu a cerut, vineri, Guvernului să retragă din dezbaterea publică proiectul legii sănătății, ca urmare a opoziției întâmpinate de document.

Într-o declarație la Palatul Cotroceni, Băsescu a precizat că vorbise deja cu premierul Emil Boc despre retragerea proiectului din circuitul de aprobare, în condițiile în care textul a fost propus de Președinție Ministerului Sănătății.

”Cer public primului-ministru retragerea proiectului care vizează reforma în Sănătate. Am discutat de altfel cu premierul intenţia de a face acest lucru. Şi o fac eu, pentru că aici a fost comisia prezidenţială, aici s-a făcut propunerea de proiect de lege. Aici au fost specialiştii care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic şi de a da nişte soluţii, adaptate la realităţile României, care să poată contribui la o mai bună gestionare a resurselor existente şi să mărească resursele financiare pentru creşterea calităţii şi competitivităţii sistemului”, a spus Băsescu.


El și-a motivat cererea prin faptul că există o opoziție a celor implicați în sistemul de sănătate, inclusiv de urgență.

”Le mulţumesc public specialiştilor care au lucrat atât la raport, cât şi la propunerea de proiect de lege a Sănătăţii. Au făcut un efort care ţine din 2007 până săptămânile trecute. Le mulţumesc mult. Îmi pare rău că, din cauza condiţiilor publice, ei puteau deveni următorii inamici publici şi nu avem dreptul să batjocorim nişte specialişti, care în mod real au lucrat fără bani, dar dedicaţi sistemului de sănătate, în încercarea de a o soluţie alternativă care, în dezbatere publică civilizată, ar fi putut fi îmbunătăţită. Aceasta este decizia pe care am luat-o, să cer premierului retragerea proiectului de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi cu asta încheierea dezbaterii. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de Sănătate”, a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele a susținut că împotriva proiectului a fost folosită dezinformarea, inclusiv prin ”minciuna” legată de privatizarea SMURD.

”Am observat că în aceste zile s-a folosit masiv dezinformarea şi aş vrea să fac câteva precizări. Cea mai mare minciună promovată continuu este legată de SMURD, deşi proiectul legii se află şi pe site-ul Ministerului Sănătății şi pe site-ul Preşedinţiei, continuă aceeaşi minciună: privatizarea sau desfiinţarea sau afectarea SMURD. Nu spun decât că este o minciună”, a acuzat Băsescu.


Liderul de la Cotroceni și-a menținut opinia potrivit căreia proiectul de lege ar fi introdus concurența în sistemul de sănătate.

”Sigur, inclusiv concurenţa între spitale, între medici de familie, între primării ar fi fost în viziunea celor care au gândit proiectul, dar şi în viziunea mea, nişte soluţii de îmbunătăţire a sistemului de sănătate românesc”, a mai spus șeful statului.

Mii de persoane au manifestat, zilele acestea, la Târgu Mureș, Cluj, București împotriva efectelor negative pe care proiectul legii sănătății le-ar avea asupra SMURD, și și-au exprimat susținerea față de dr. Raed Arafat, inițiatorul SMURD, care a fost nevoit să demisioneze din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, la presiunea președintelui Băsescu.

UPDATE: Ministerul Sănătății a retras proiectul de lege

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a retras din dezbaterea publică proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar din România, la solicitarea primului-ministru Emil Boc, a informat Guvernul.

Anunțul Guvernului a venit la circa o oră și jumătat după cererea președintelui Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: