joi

2 mai, 2024

26 august, 2012

Premierul Vicgtor Ponta se va afla luni la Cape Town, capitala Africii de Sud, unde va participa la Reuniunea Internaționale Socialiste – eveniment care va ține de luni până joi.

”Victor Ponta se va afla, de luni până joi, în Africa de Sud şi va participa la mai multe reuniuni şi întâlniri politice cu ocazia acestui congres”, se arată într-un comunicat dat publicității duminică de guvern.

Premierul României – și președintele Partidului Social De mocrat PSD – se va întâlni cu alți lideri ai partidelor de stânga și cu șefi de guverne socialiști, precum și cu oficiali ai statului Africa de Sud.


„Congresul va face apel la «o nouă cultură a solidarităţii», iar agenda sa se va concentra pe patru teme importante, preocupări ale social-democraţilor din lume: (1) susţinerea unei economii cu locuri de muncă, creştere şi protecţie socială, ca răspuns al social-democraţilor la criza actuală; (2) lupta pentru drepturi şi libertăţi şi întărirea democraţiei reprezentative în lume; (3) pentru o politică a păcii, sustenabilităţii şi cooperării şi (4) pentru o nouă cultură a solidarităţii între oameni şi între naţiuni” , se mai arată în comunicatul guvernului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: