23 aprilie, 2019

PSD a decis numirea unor miniștri interimari pentru portofoliile Justiției, Fondurilor Europene și Românilor de pretutindeni, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat cele trei propuneri trimise săptămâna trecută la Cotroceni de premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Dăncilă, anunță un comunicat al Guvernului, va transmite marți seara președintelui Iohannis următoarele propuneri pentru interimari:

  • vicepremierul Ana Birchall – ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiției
  • Eugen Teodorovici – ministru interimar  pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene
  • Radu Ștefan Oprea – ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a anunțat Guvernul.

Coaliția a renunțat la ideea restructurării, ceea ce ar fi însemnat testarea majorității la votul în Parlament. O soluție ce ar fi permis evitarea implicării șefului statului, însă riscantă. Matematic, coaliația are 6 voturi peste majoritatea necesară, dar niciodată nicio coaliție majoritară nu a putut să își mobilizeze la vot toți parlamentarii. Motivele sunt obiective, unii sunt în delegații în străinătate, alții bolnavi…


UDMR a anunțat că nu va vota restructurarea, deci  speranța stă la minorități și în voturile care s-ar putea ”fura” de la opoziție.

Decizia a fost luată în ședința de urgență a coaliției, întrunită după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat respingerea remanierii propuse de premierul Viorica Dăncilă.

Președintele Klaus Iohannis și-a explicat respingerea remanierii, marți, într-o conferință de presă:

Persoanele propuse nu sunt pregătite, nu au ținuta necesară pentru a ocupa portofoliile.


Pentru a merge totuși mai departe, am discutat telefonic cu premierul și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri, fie să vină cu propuneri pentru miniștri interimari până la niște propuneri pe care le pot accepta.

Cei trei miniștri care trebuie înlocuiți sunt Tudorel Toader, Rovana Plumb și Natalia Intotero, iar înlocuitorii respinși de șeful statului sunt Eugen Nicolicea, Oana Florea și Liviu Tit Brăileanu.

Conform legislației, perioada maximă de interimat este de 45 de zile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: