19 noiembrie, 2022

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, în prima sa vizită la Kiev de la preluarea mandatului, transmite BBC.

Întâlnirea a avut loc pentru ”a confirma sprijinul continuu al Marii Britanii” pentru Ucraina în războiul în curs împotriva Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

”Am discutat cele mai importante probleme atât pentru ţările noastre, cât şi pentru securitatea globală. Suntem mai puternici și vom obține rezultatele dorite”, a scris Zelenski pe platforma Telegram, după întâlnire.


Premierul Rishi Sunak a spus că este „profund copleștor” să fii la Kiev și a promis că Marea Britanie va continua să fie alături de ucraineni în lupta lor.

În timpul întâlnirii cu președintele Zelensky, premierul Sunak a spus că Regatul Unit va oferi un nou pachet major de apărare anti aeriană pentru a ajuta la protejarea civililor ucraineni și a infrastructurii naționale a țării de atacurile ruse.

Ucraina a cerut asistență din partea națiunilor occidentale în ultimele luni, în urma atacurilor aeriene intense ale Rusiei asupra Kievului și în întreaga țară.

Pachetul de ajutor pentru apărare de 50 de milioane de lire sterline cuprinde 125 de tunuri antiaeriene și tehnologie pentru a contracara atacurile cu drone furnizate de Iran, inclusiv zeci de radare și capabilități de război electronic anti-drone.


Urmează să fie livrate peste 1.000 de noi rachete antiaeriene anunțate de secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, la începutul acestei luni.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: