1 februarie, 2013

Premierul Victor Ponta a transmis, vineri, ziarului Evenimentul Zilei o scrisoare în care acuză publicaţia că ar fi intimidat judecătorii în procesul privind închiderea OTV şi ar fi încălcat astfel recomandările Comisiei Europene din Raportul  pe justiţie.

În cel mai recent raport din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare pe justiţie, Comisia Europeană recomandă României „revizuire a standardelor existente pentru a se garanta existența unor mijloace de informare în masă libere și pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului și împotriva exercitării de presiuni nejustificate și a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în combaterea corupției”

Ce spune premierul în scrisoarea către EVZ

„În acord cu recomandările din cel mai recent raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, realizat de Comisia Europeană, doresc să remarc mai multe acţiuni care, susţinute de publicaţia dvs., vin în totală contradicţie cu recomandările pe care acest raport le face României:

  • În primul rând, constat existenţa unei sistematice campanii în care se face presiune directă asupra justiţiei cu privire la decizia legată de suspendarea licenţei unei televiziuni (OTV), în urma unei hotărâri a CNA. Această presiune constă în contestarea mai multor decizii, inclusiv hotărâri judecătoreşti, prin catalogarea lor drept ilegale sau abuzive, în cadrul mai multor articole şi editoriale.
  • În al doilea rînd, sesizez o presiune constantă la adresa unei instituţii publice din România, Consiliul Naţional al Audiovizualului, care are drept scop contestarea activităţii şi deciziilor acesteia. Modul profund tendenţios în care este prezentată activitatea unei instituţii publice nu are nici o legatură cu sensul mesajului pe care România l-a primit din partea autorilor raportului privind MCV. Astfel de campanii sunt contrare recomandărilor explicite pe care cel mai recent raport MCV le face la adresa României.
  • Consolidarea statului de drept şi independenţa justiţiei sunt, aşadar, din această perspectivă, încălcate şi subminate de acţiunea dvs. Consider că, tocmai în spiritul acestor recomandări, este de datoria mea să evidenţiez prin poziţii publice greşeala pe care publicaţia dvs. o comite şi nu voi ezita să o fac nici în continuare, aşa cum recomandă Comisia Europeană”.

Premierul spune că şi Antena 3 a făcut „campanie violentă”

În replică, Evenimentul zilei i-a transmis, la rândul său, o scrisoare premierului, în care îi cere acestuia să precizeze dacă a mai adresat „astfel de avertismente scrise” și către alte mass-media.

„Dacă nu, de ce v-ați decis să începeți cu Evenimentul zilei? Vi se pare cel mai grav atentat la adresa Justiției, petrecut în ultimele 6 luni?”, l-a mai întrebat EVZ pe prim-ministru.

Ziarul a precizat că Victor Ponta nu i-a dat un răspuns până la ora 17.10, însă premierul a intervenit câteva ore mai târziu, după insistența ziarului, la Realitatea TV, prin telefon, unde a reclamat o „campanie violentă” a EVz faţă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, și unde a caracterizat ca fiind „violentă” şi campania postului Antena 3, deţinut de familia conservatorului Dan Voiculescu, partenerul lui politic.

„De vreo patru zile, e o campanie în Evenimentul Zilei, la fel de violentă ca la Antena 3, chiar mai violentă, prin care a făcut presiuni asupra unui proces în curs. În fiecare zi se scrie cât de rău este CNA”, a spus Victor Ponta, seara, la Realitatea TV.

Victor Ponta: ”Eu, personal, nu vreau o lege a presei”

Şeful Guvernului a mai precizat, vineri seara, la Realitatea TV, că el personal nu doreşte adoptarea unei legi a presei, care să reglementeze din exterior profesia.

„Eu, personal, eu cred că nu trebuie să facem nici o lege a presei, nici un control mai puternic al presei. Şi v-o spun din poziţia celui care anul trecut era pe locul doi la cel mai înjurat politician, era preşedintele Băsescu pe primul loc. Anul acesta l-am depăşit. Sunt eu pe primul loc”, a spus Ponta.

El a menţionat, însă, că s-a gândit dacă în România nu trebuie introdusă o regulă valabilă pentru toate mass-media.

„Exercițiul de astăzi m-a convins asupra faptului că în Romania trebuie să ne gândim dacă chiar vrem o regulă, pentru că acea regulă se va aplica la toata lumea. Ceea ce am vrut să demonstrez e că ceea ce ție nu iți place altuia nu îi face. Exercițiul meu și-a atins scopul, iar ceea ce era de demonstrat, am demonstrat”, a spus el.

Parlamentul a abrogat abia în iulie 2012 Legea presei care fusese promulgată de regimul comunist în 1974.

Aceasta conţinea, printre altele, prevederi caduce, privind obligaţia presei de a exprima opiniile Partidului Comunist Român şi a de a urma linia de gândire a PCR.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. O cauza importanta a nivelului scazut (sunt politicoasA!) al presei de la noi este lipsa acuta a jurnalistilor specializati, competenti in ariile lor de exprimare. Nu doar interesele patronilor determina calitatea jenanta a produselor media, ci mai ales incompetenta in materie a jurnalistilor, care compenseaza aceasta stare prin violenta abordarilor.
    Daca jurnalistii ar avea o cunoastere serioasa si sistematica a domeniului abordat (justitie, economie, institutii publice, aparare, securitate, etc.) nu ar mai avea nevoie sa apeleze la articifiul violentei de limbaj, la mahala. Sa mai amintesc si faptul ca un jurnalist constient de competenta sa nu ar fi atat de vulnerabil in fata comenzilor patronale.
    Nu are sens sa fim politicosi cu junralistii „necalificati” in domeniile pe care le abordeaza public, dand vina doar pe patronate, nu asa solutionam problema. In peste 20 de ani de presa libera, am vazut toti cum acelasi jurnalist a trecut prin mai toata gama de subiecte: sport, politica, adminsitratie, aparare, politica externa, politica comunitara, vietile sfintilor şi visul Maicii Domnului. E imposibil in acest mod sa ofere publicului niste produse jurnalistice de calitate. Asa am intrat in zodia isteriei de presa si a mahalalei.

    1. Da.
      Eu am fost însă martor la golirea presei de cei mai buni jurnaliști, alungați tocmai de maniera în care patronii au impus standardele subprofesionale. Algoritmul a fost simplu: aduci un șef, care-și face ”echipa” (adică 2-3-4 oameni docili – de aia și sunt mediocri atunci când nu sunt incompetenți de-a binelea), care au golit pur și simplu redacțiile de majoritatea jurnalistilor buni (nu dându-i afară, ci impunându-le standarde pe care niciun profesionist care se respectă nu le-ar fi putut accepta).

      de altfel, nimeni nu observă un lucru: uitați-vă cu atenție seară de seara la așa numitele ”dezbateri”, ”tocsouri”, ”analize”, ”sinteze” și alte asemenea emisiuni: veți constata că metodele jurnalistilor și moderatorilor nu sunt antiprofesioonale, ci de-a binelea antiumane; că oamenii ăia nu au carențe deontologice, ci grave probleme de caracter; că nu s-au deprofesionalizat, ci pur și simplu s-au dezumanizat. după ani la rând de distorsiune a conștiinței și după ani de schizoidie, nici nu se putea altfel.

  2. Aveti dreptate si dumneavoastra. Aveti experienta directa a presei romanesti. Ce mecansime de protectie a jurnalistilor adevarati si onesti vedeti cafiind necesare si utile?
    Ma tem ca, la acest moment, aprox. 70-80% din „produsele” jurnalistilor nu mai reprezinta „presa”. Prea putina informatie, prea putine verificari ale surselor, prea mult divertisment de foarte proasta calitate, teatralism de mahala, etc. Chiar orice poate fi calificat drept „mass-media”?
    In anii din urma nu prea am mai consumat produse jurnalistice (scrise si audio-vizuale) romanesti. Imi crestea tensiunea abrupt!
    Surfez pe titluri, citesc cateva site-uri (de ambele obediente politice) si bloguri, dar citesc mai mult presa straina si rapoarte/informari ale unor organizatii in care mai am relativa incredere. Paradoxal, dar am ajuns sa ma consider, in oceanul „informational” sufocat de gunoaie, mai sub-informata decat altadata.
    Mai citesc din cand in cand presa locala online. Pare ceva mai „curata” in perioadele neelectorale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: