14 octombrie, 2012

„Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie – aşa s-a prevăzut anul trecut în buget – nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget, un trend care s-a confirmat şi în trimestrul III, şi rearanjând cheltuielile, prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm, evident cu un buget pentru 2013”, a declarat premierul Victor Ponta, la emisiunea „După 20 de ani”, de duminică, de la PRO TV.

Premierul spune că există solicitări pentru alocarea a 3,5 miliarde de lei în ultimele săptămâni ale anului, sumă pe care guvernul de anul trecut nu a pre văzut-o în buget. E vorba de sumele solicitate de primării pentru plata însoțitorilor persoanelor cu dizabilități, subvenții și ajutoare în agricultură, reîntregirea salariilor, restitutirea sumelor oprite nelegal din pensii și nou majorata alocație pentru mame.

Victor Ponta a asigurat, însă, că se vor găsi până la urmă bani, iar ministerul Finanțelor lucrează la acest lucru. Sursele financiare, spune premierul, vor fi încasări suplimentare la buget, realocări de fonduri și banii proveniți din încasările din vânzarea licențelor 4G.


Ultima rectificară bugatară a fost efectuată de guvern în 23 august, iar atunci Cabinetul Ponta a alocat 500 de milioane de lei pentru plata arieratelor către firme şi 100 milioane lei pentru primăriile care nu mai au bani de salarii, încă 100 de milioane lei fiind daţi pentru plata însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi.

Reacții la declarația ”alarmistă” a premierului și precizări suplimentare ale lui Victor Ponta

Declarația premierului în interviul pentru emisiunea ”După 20 de ani” n-au rămas fără răspuns. Reacțiile au venit din zona ARD, politicienii actualei opoziții acuzându-l pe premier de inconștiență în privința declarației că România a rămas fără bani pe ultimele 45 de zile ale anului.

Duritatea reacțiilor și, mai ales, incertitudinea rămasă asupra bugetului după declarațiile sale l-au determinat pe Victor Ponta să revină cu unele precizări.

Astfel, premierul a declarat duminică, la câteva ore după emisiune, că există bani la buget pentru ultimele 45 de zile din an, dar că ei provin din realocările pe care guvernul se pregătește să le facă.


„Avem bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, dar realocându-i din alte părţi” – a declarat premierul Victor Ponta, aflat la Iași la pelerinajul la moștele Sfintei Parascheva. ”Guvernul trecut a considerat că anul 2012 are doar zece luni, însă obligaţia mea este să asigur funcţionarea tuturor instituţiilor statului până la sfârşitul anului 2012” – a spus Ponta.

Clarificarea sa vine după reacțiile fostului ministru al Finanțelor, Gheroghe Ialomițianu și ale fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu. Cei doi l-au acuzat pe premier de inconștiență, mai ales că ultima rectificare bugetară, în august anul acesta, a fost făcută de guvernul Ponta – în condițiile în care asemenea declarații alarmiste ar fi de natură să provoace efecte negative pe piețe.

Și fostul premier MR Ungureanu l-a atacat pe Victor Ponta. Ungureanu a cerut ca premierul și ministrul de Finanțe al guvernului USL, Florin Georgescu, să vină în Parlament și să explice în ce stadiu se află bugetul pe lunile care au mai rămas până la sfârșitul anului.

Alte declarații ale premierului Ponta:

  • „Am avut o discuţie cu domnul Chiţoiu, cu care am o relaţie foarte bună, şi i-am spus: Cred că realizezi că după 9 decembrie vei mai fi ministru dacă rezolvi aceste două lucruri” – a spus premierul în contextul în care se referea la Oltchim și Hidroelectrica.
  • „După lecţia Oltchim putem să explicăm de ce licitaţiile nu rămân deschise aşa cum ne-a….în primul rând, nu mai iau PricewaterhouseCoopers ca şi consultant, că văd că toată lumea vorbeşte de OPSPI”.
  • „Dacă domnul Diaconescu sau orice alt domn care vine cu documente false ajunge în închisoare a doua zi, vă garantez că la Tarom şi la CFR Marfă nu mai vine niciun alt escroc. Dar dacă escrocul este bine-mersi şi formează guvernul cu PDL dacă nu ia USL 50%, atunci se vor prezenta alţi diaconeşti”.
  • ”Din cauza conflictului constituţional între preşedinte şi guvern, Curtea Constituţională a decis că e preşedintele şi atunci sigur că eu voi încerca cu preşedintele Băsescu să găsim o soluţie ca România să fie reprezentată corect”.
  • „Episodul acela (scandalul plagiatului – n.red.) mi-a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că preşedintele Băsescu va folosi întotodeauna, cât va fi în viaţă – şi îi doresc o viaţă cât mai lungă – şantajul şi armele cele mai murdare în politică. Acel episod mi-a dovedit că preşedintele Băsescu va rămâne întotdeauna tributarul metodelor securiste: dosare, aranjamente, lucruri descoperite din trecutul meu…din fericire, nu prea am ce lucruri să îmi descopere „
  • ”Din păcate, însă, sunt decizii, domnia sa ne-a retrimis legi sau…eu prefer să văd un preşedinte care îşi înţelege rolul în societate, nu de vătaf şi şef al Guvernului, al Parlamentului şi al justiţiei. Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul Băsescu această atitudine constructivă”
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: