Premierul Victor Ponta a declarat că îşi menţine propunerile ca Rozalia Biro şi Claudiu Manda să fie miniştri şi că va înainta alte nume doar dacă preşedintele le respinge pe cele actuale, argumentând că declaraţiile lui Traian Băsescu sunt afirmaţii „de cârciumă”, nu au nicio valoare şi de aceea nu le comentează.
„Declaraţiile de televizor ale preşedintelui Băsescu nu au nicio valoare pentru mine. Nu vreau să intru în acest discurs de cârciumă al domnului Băsescu. Eu mi-am făcut datoria, Băsescu, la Cotroceni sau la Cireşica, poate să comenteze ce vrea”, a spus premierul Ponta la România TV.
În opinia şefului Executivului, specialiştii lucrează în ministere ca funcţionari, iar miniştrii sunt oameni politici care îşi asumă decizii şi au sprijin pentru aceste decizii, răspunzând politic pentru măsurile adoptate.
La un alt post de televiuziune, Antena 3, premierul a explicat că Executivul lucrează cu votul Parlamentului, iar preşedintele are doar atribuţia de a verifica propunerile din punct de vedere legal.
„Nu preşedintele pune miniştri”, a argumentat Victor Ponta, aamintind că, potrivit unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale, şeful statului poate respinge o singură dată propunerea de ministru, fără niciun argument legal.
Preşedintele a criticat, dar nu a respins, încă, propunerile
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că propunerile făcute de premierul Victor Ponta pentru poziţiile de ministru al Culturii şi ministru delegat pentru Buget sunt nepotrivite şi îl roagă public pe şeful Guvernului să facă alte nominalizări.
Premierul a trimis vineri dimineaţa cele două nominalizări pentru portofoliile rămase libere: Rozalia Biro – pentru ministru al Culturii, din partea UDMR, şi Claudiu Manda pentru funcţia de ministru delegat al Bugetului.
Deputatul PSD Claudiu Manda este preşedinte al PSD Dolj şi vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Postul urmează să fie vacantat deoarece Liviu Voinea pleacă viceguvernator la Banca Naţională.
Rozalia Biro a fost numită la Cultură, în locul lui Kelemen Hunor, care a anunţat că la 1 august se retrage din funcţiile de ministru şi de vicepremier.
Preşedintele Traian Băsescu a explicat vineri că-i cere premierului să se gândească la alte nominalizări pentru cele două portofolii, dar aceasta nu înseamnă că “azi” a respins propunerile.
Despre numirea la Buget, preşedintele îi reproşează premierului că deputatul propus nu are experienşa necesară: „Cea mai complexă experienţă a domnului Claudiu Manda este legată de funcţia de director la Casa Studenţilor din Craiova. Singurul calcul economic care se face acolo e eventual valoarea biletelor rupte într-o zi de sâmbătă. Ministrul Bugetului înseamnă mult mai mult”, a explicat Traian Băsescu.