17 aprilie, 2021

„Am reușit să stabilizăm economia în condițiile în care, așa cum am promis, nu am mărit vreo taxă și nu am introdus vreo alta”, a spus premierul Florin Cîțu, într-o declarație de presă organizată sâmbătă, după ce agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a îmbunătăţit perspectiva de la „negativ” la „stabil”.

Coaliţia de guvernare condusă de PNL a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini, a mai spus premierul.

„Aveți obligația să aplicați reformele rapid, pentru bunăstarea tuturor românilor”, le-a transmis premierul miniștrilor din cabinetul său.

Declarația premierului:


Agenţia de rating Standard & Poor’s a păstrat ratingul de ţară, dar, mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la „negativ” la „stabil”.

Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii.

Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc.

Realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice şi de sănătate din ultima sută de ani.


Această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, din care fac parte USR PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creştere economică. Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini.

Aş vrea să mai anunţ o premieră astăzi, am reuşit să reducem deficitul bugetar, să avem venituri mai mari la buget, să stabilizăm economia, în condiţiile în care nu am mărit vreo taxă existentă. Anul trecut, ca ministru de Finanţe, într-un guvern liberal, am vorbit despre încredere şi am cerut să aveţi încredere în mine, că voi lua măsurile cele mai bune pentru revenirea rapidă a economiei. Aşa s-a întâmplat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: