luni

6 mai, 2024

30 octombrie, 2020

Eutanasierea va fi legalizată în Noua Zeelandă, după ce rezultatele preliminare ale referendumului arată că 65,2% dintre votanţi au susţinut ca End of Life Choice Act 2019 să devină lege. Pentru ca a fi legalizată era nevoie de majoritate simplă.

Reglementarea va premite bolnavilor în fază terminală, care au mai puţin de şase luni de viaţă şi care au capacitate de decizie, să aleagă sinuciderea, dacă medicii o aprobă.

Referendumul a fost organizat împreună cu alegerile generale, iar cealaltă propunere pe care a fost cerută opinia alegătorilor -legalizarea canabisului în scop recreaţional – a fost respinsă cu 53,1% voturi împotrivă, potrivit News.ro.


Rezultatele anunţate vineri nu includ aproximativ 480.000 de voturi speciale, între care cele exprimate peste hotare, astfel că rezultatul final va fi confirmat până pe 6 noiembrie. Este aşteptat ca decizia să rămâne neschimbată.

Din punct de vedere al oponenţilor, legii îi lipsesc măsuri de siguranţă adecvate.

Legea ar urma să intre în vigoare în noiembrie 2021, când Noua Zeelandă se va alătura astfel unui mic număr de ţări în care eutanasierea este permisă.

End of Life Choice Act a fost aprobată de Parlament în 2019, după mai mulţi ani de dezbateri. Potrivit textului, o persoană nu poate fi eligibilă pentru sinucidere asistată pe baza faptului că are o vârstă avansată, o boală mintală sau un handicap.


Legea autorizează un medic sau asistent să prescrie sau să administreze o doză medicală letală care să fie luată sub supraveghere, dacă toate condiţiile sunt întrunite.

Eutanasia este legală în Belgia, Canada, Columbia, Luxembourg, Olanda, în timp ce în Elveţia este permisă sinuciderea asistată. În câteva state din SUA şi statul Victoria din Australia este, de asemenea, permisă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: