O instanță poloneză a decis marți condamnarea cu suspendare a unui fost ofițer de securitate într-un dosar deschis după tragedia aviatică din 2010, când o aeronavă a statului polonez s-a prăbușit, printre cele 96 de victime fiind și președintele de la acea vreme, Lech Kaczynski.
Potrivit BBC, fostul adjunct al oficiului de securitate guvernamentală Pawel Bielawny a fost condamnat la 18 luni de închisoare, cu suspendare, și a primit suplimentar o interdicție pe 5 ani privind ocuparea unei funcții publice și o amendă de 10.000 de zloți (2.576 dolari).
Pawel Bielawny a fost găsit vinovat de neglijență în legătură cu zborul aeronavei prăbușite la Smolensk, în Rusia.
Verdictul instanței din Varșovia este primul care acordă o pedeapsă cu închisoarea în acest dosar. Curtea a decis că ofițerul a eșuat în evaluarea riscurilor vizitei din Rusia a delegației prezidențiale poloneze și a comis erori în selectarea personalului care a asigurat securitatea și deplasarea delegației.
Aeronava președintelui s-a prăbușit înapropiere de destinația din Rusia, unde delegația oficială urma să participe la o ceremonie de comemorare a masacrului de la Katin, acolo unde sovieticii au ucis, în 1940, ofițeri ai armatei poloneze.
Guvernul polonez a deschis, în februarie 2016, o nouă anchetă cu privire la accidentul aviatic din 2010 în care au murit preşedintele Lech Kaczynski şi zeci de oficiali polonezi.
Ministrul polonez al Apărării Antoni Macierewicz, care a anunţat ancheta, a subliniat că cele anterioare au fost pline de “erori”, iar prăbușirea aeronavei ar putea să fi fost cauzată de o explozie la bord.
La 10 aprilie 2010, o aeronavă de tip Tupolev Tu-154 din cadrul Regimentului 36 al Aviației Speciale poloneze s-a prăbușit în apropierea aeroportului de la Smolensk, Regiunea Smolensk, Rusia, în accident decedând toți cei 88 de pasageri și cei 8 membri ai echipajului.
Oficialii polonezi se îndreptau la Katyn, nu departe de Smolensk, cu ocazia celei de-a 70-a comemorări a execuţiei zecilor de mii de militari polonezi, din ordinul lui Stalin, în 1940, în URSS.
În august 2012, una dintre comisiile poloneze de ancheta a dat publicităţii un raport, care menţiona o explozie produsă la bordul aeronavei preşedintelui Lech Kaczynski înainte de prăbuşire.
Unul din martorii-cheie în ancheta asupra cauzelor prăbuşirii aeronavei Tu-154 lângă Smolensk (vestul Rusiei), care a costat viaţa a 96 de cetăţeni polonezi, între care preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa Maria, precum şi peste 80 de oficiali de rang înalt din armată, politică şi reprezentanţi ai societăţii civile, a murit în circumstanţe încă neelucidate, fiind descoperit spânzurat la domiciliul său din apropierea Varşoviei.
Corpul neînsufleţit al lui Remigiusz M. (42 de ani), inginer de bord pe Yak-40, a fost descoperit în subsolul casei în care acesta trăia împreună cu soţia sa.
În ziua fatidică de 10 aprilie 2010, Remigiusz M. se afla în cabina aparatului de zbor Yak-40, care aterizase cu o oră mai devreme pe aeroportul militar Severnîi de lângă Smolensk, unde avea să se prăbuşească Tu-154.
Prin staţia de bord, el a auzit convorbirea dintre echipajul aeronavei oficiale şi turnul de control de pe aeroportul de lângă Smolensk.
În depoziţiile sale, el susţinea că dispecerul rus i-a permis aeronavei prezidenţiale poloneze să coboare ‘până la înălţimea luării unei decizii’ de 50 de metri, în pofida ceţii dense. Potrivit versiunii oficiale, dispecerul nu ar fi permis coborârea decât la o altitudine de 100 de metri. Conform mărturiilor pilotului polonez, turnul de control rus permisese înainte coborârea până la altitudinea de 50 de metri pentru aparatul său de zbor Yak-40.