Pandemia a promovat deja sistemul de plăți electronice de impozite, dar nu a simplificat esențial formularistica necesară și nici nu a schimbat fundamental paradigma relației cu bugetele statului. În contextul eforturilor pentru echilibrarea bugetară ar fi momentul să modificăm modul de lucru prin introducerea treptată unui cont unic în relația cu statul.
La momentul în care România a primit consultanța spaniolă pentru a pregăti aderarea la UE, pe la începutul anilor 2000, s-a vehiculat ideea de a merge varianta în care orice cetățean să deschidă un cont bancar în care să depună bani. Urmând ca, din acel cont, statul să se îndestuleze pentru toate taxele percepute, de la nivel central și până la nivel local, de la impozitul pe venit și până la cele pentru casă sau mașină.
Astfel, în loc să se ducă în mai multe locuri, pentru repartizarea sumelor pe destinații, contribuabilul ar scăpa de drumuri, cozi și nervii aferenți și ar putea trece în regim „contactless”. Adică să pună la dispoziția funcționarilor statului informațiile necesare și să depună bani într-un cont agreat cu autoritățile, din care acestea să poată retrage sumele datorate și să ofere explicații într-un extras de cont.
Mai mult, banii puși anticipat în contul unic din relația cu statul ar putea să beneficieze de o dobândă care să acopere inflația consemmnată oficial de INS, pentru a nu-și pierde puterea de cumpărare. În contrapondere, soldul negativ neacoperit la timp ar urma să fie taxat cu o dobândă penalizatoare, pe principiul cardurilor de credit.
Ar rezulta două mari avantaje: primul, funcționarii ar face toate calculele, s-ar ocupa de toate formularele și ar repartiza ei impozite, taxe, amenzi etc., urmând ca toată evidența să apară într-un extras de cont lunar, ca la orice cont bancar. Doar dacă există neconcordanțe sau nemulțumiri, s-ar mai impune o interpelare a celor care lucrează la diversele organe fiscale în prezent.
Al doilea, statul s-ar putea finanța fără dobândă reală de la proprii cetățeni, pe baza sumelor care așteaptă să fie prelevate, desigur, cu avantaje pentru cei care aleg să aibă o conduită preventivă și să aloce bani din timp (în limita unor sume rezonabile, după cum a arătat recent experiența suedeză).
Singurul dezavantaj major, care se pare că a prevalat în urmă cu 20 de ani, este ca nu cumva să se poată vedea dintr-o privire și într-un singur loc, toată situația financiară a cuiva. De la impozitele restante și până la amenzile de circulație neplătite. Argumentul că nu toată lumea are acces și/sau se pricepe la informatică nu rezistă, pentru că sistemul poate fi introdus progresiv iar tehnologia din domeniul bancar a făcut progrese majore.
Inițial, contul unic ar putea fi opțional pentru doritorii de distanțare socială și eficiență în gestionarea fondurilor proprii și publice (inclusiv economii cu salariile bugetarilor de ghișeu, chirii de sedii, utilități etc.). După care se vor convinge și cei care ar fi reticenți la trecerea societății spre o formă de colectare a impozitelor mai apropiată de secolul XXI decât de secolul XIX.
Important, banii ar putea circula foarte ușor prin contul unic și în sens invers. Adică de la stat către cetățean, dacă există sume de restituit, precum cele din plasamentele în titluri de stat (cu posibila compensare între cuponul anual și taxale datorate), sumele câștigate în procese cu instituțiile publice sau cele cuvenite prin diverse prestații sociale.
Dacă nimeni nu are nimic de ascuns în relația cu statul iar statul nu vrea să rămână opac în relația cu contribuabilii, atunci s-ar impune rezolvarea taxării de o manieră modernă, eficientă și convenabilă, fără a mai completa repetitiv munți de formulare. De altfel, majoritatea cetățenilor păstrează pe termen lung aceleași surse de venituri și proprietăți, cu aceleași persoane în întreținere.
Obligați de pandemie, s-a dovedit că lucrurile au mers suficient de bine la colectarea impozitelor on-line, degrevând de o mare parte din cozi administrațiile fiscale. De aceea, ar fi rațional să perfecționăm și să promovăm „distanțarea fiscală”. Soluția civilizată și eficientă fiind contul unic în relația cu statul.
