4 noiembrie, 2024

Cancelarul german Olaf Scholz s-a întâlnit luni cu cei doi parteneri ai săi de coaliție pentru a găsi un compromis, pe fondul zvonurilor despre un iminent colaps al coaliției după ce liderii au prezentat planuri contradictorii de a repara economia germană aflată în dificultate, transmite Euractiv.

Un document scurs din Ministerul de Finanțe condus de Christian Lindner (FDP/Renew) a provocat agitație la Berlin vineri (1 noiembrie), fiind perceput ca o provocare la adresa planului de investiții prezentat cu zile înainte de ministrul Economiei, Robert Habeck (Verzii).

Dezacordul este cea mai recentă dispută de politici economice și industriale dintre partenerii coaliției – FDP, Verzii și social-democrații lui Scholz (SPD/S&D) – care a alimentat speculațiile cu privire la potențialul colaps al coaliției, cu mai puțin de un an înainte de a avea loc alegerile.

Trei voci, fiecare cu planul ei


O înrăutățire a perspectivelor de afaceri în cea mai mare economie a Europei a lărgit diviziunile în coaliția lui Scholz, predispusă la lupte interioare, cu privire la politicile de stimulare a creșterii și a consolida poziția Germaniei ca centru industrial global.

Habeck dorește să creeze un fond de mai multe miliarde de euro pentru a stimula investițiile (propune care ignoră regulile stricte ale cheltuielilor fiscale ale Germaniei).

Lindner pledează pentru reduceri de taxe pentru a stimula economia și pentru a opri imediat toate noile reglementări.

Între timp, Scholz a avut o întâlnire cu lideri din industrie, săptămâna trecută, pentru a pregăti un „pact pentru industrie”.


Profitând de contextul guvernamental tensionat, principala forță de opoziție, CDU/CSU, a cerut organizarea de alegeri anticipate. Într-un sondaj publicat sâmbătă, partidele din coaliția de guvernare se situează la 30% cumulat, iar CDU/CSU la 32%.

(Citiți și: ”Germania evită recesiunea la mustață, cu o creștere marginală în T3. Perspectivele rămân sumbre”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: