Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a celei mai puternice economii din UE în planurile de susținere financiară a statelor aflate în dificultate
Cu toate acestea, Financial Times se arată sceptic în privința rezultatelor emiterii unor obligațiuni garantate de Banca Centrală Europeană (BCE), obligațiuni care ar urma să permită reducerea poverii dobânzilor suportate de țările cu probleme.
Reducerea ratei dobânzilor se va face simultan cu implementarea unor politici de austeritate menite să reducă deficitele bugetelor naționale, să echilibreze finanțele publice și să permită achitarea obligațiilor asumate în contul datoriilor deja acumulate. Dar dacă o țară va arata reținere în implementarea politicilor de restrângere a cheltuielilor, se pune problema sancțiunilor pe care le-ar putea aplica BCE. Mai ales că orice excepție făcută pe considerente politice ar putea duce la un fenomen de hazard moral și la un posibil efect de contagiune în alte state.
A doua temere, mai probabil a fi regăsită în perspectivă, constă în incapacitatea economiilor naționale de a reintra pe o traiectorie de creștere, urmare a combinației dintre politica de austeritate, ce va reduce cererea internă, și pierderea de competitivitate, care nu va permite relansarea exporturilor pentru a suplini diminuarea cererii interne.
La nivel de principiu, UE are dreptate să impună condiții de ajustare a deficitului structural și nu o simplă urmărire a îmbunătățirii deficitului fiscal. Dar, pe măsură ce criza se complică, devine tot mai dificil de separat care parte este structurală și care ciclică. Mai ales atunci stagnarea se prelungește, deficitul ciclic fiind ciclic doar dacă este urmat de o recuperare în creșterea economică.
Desigur, Pactul de Stabilitate al UE permite o anumită întârziere în consolidarea finanțelor publice, dacă prețul ar fi o creștere economică negativă. Dar încadrarea în limita de 3% deficit fiscal rămâne un reper ce riscă să transforme o regulă corectă într-o piedică aplicată într-un moment nepotrivit, în care relansarea economică ar trebui să aibă prioritate.
Pe de o parte, se pune problema respectării stricte a regulilor convenite. Pe de altă parte, aplicarea lor flexibilă ar putea naște discuții în privința stattuului mai favorabil sau nu acordat anumitor membri.
Cert este că uniunea monetară fără o uniune fiscală este aproape de neconceput, iar armonizarea concepției bugetare la nivel european este inevitabilă.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Istoric nu a existat nicaeri in lume o crestere a PIB pe fondul cresterii presiunii fiscale . Criza care a impins tarile cu deficite si datorii mari la ajustari bugetare prin mariri de taxe si impozite , demonstreaza exact acesta realitate istorica . Masurile din tarile PIIGS sint o confirmare a celor scrise . Ca exemplu Grecia , cu toate eforturile depuse , are o scadere de PIB anuala constanta. Din 2008 si pina azi dar si pentru viitor . Aceasta scadere da peste cap toate previziunile privind intrarile fiscale si ca urmare mentine deficitul extrem de ridicat . Curios ca doar Irlanda e cumva mai bine „asezata” . 🙂 A reusit sa nu mareasca presiunea fiscala . In schimb a privatizat mult din „averea” statului.
Concluzia , unele tari nu reusesc sa reziste in o comuniune cu moneda unica . Nu sint competitive . Altele insista sa intre doar de dragul de a platii dobinzi mai mici fara sa priceapa acest fapt extrem de grav, a lipsei de competitivitate pentru viitorul unei natiuni .