vineri

29 martie, 2024

17 iulie, 2018

Guvernul a adoptat un act normativ prin care a urcat la 990 de lei plafonul pensiilor pentru care se acordă o compensare de 90% la medicamente.

Reamintim că, de la 1 iulie, punctul de pensie a crescut de la 1.000 lei la 1.100 lei. Pragul maximal pentru ca pensionarii să beneficieze de compensarea de 90% la medicamente rămăsese însă la 900 de lei.

Câteva sute de mii de persoane riscau să rămână cu pierderi, deoarece coborau la compensarea următoare, de doar 50%.


La 1 iunie, aproape 340.000 de persoane aveau pensii între 800 și 900 de lei , afectați fiind cei cu pensii peste 820 de lei.

Această „scăpare” a guvernanților a fost semnalată de medicii de familie, care au fost nevoiți să-i anunțe pe pacienții pensionari că vor plăti mai mult pe medicamente.

„De ce trebuie să înghit eu toate insultele și nemulțumirile pacientilor că v-ați gândit voi să-i mințiți că le creșteti calitatea vieții cu 5 lei, dar vor plăti de fapt mai mult pentru medicamente?! De ce eu, medicul de familie, trebuie să explic toate mârșăviile pe care le faceți voi?”, scria pe Facebook medicul Roxana Ganciu, la sfârșitul săptămânii trecute.

Prin actul aprobat în ședința de marți, cei care beneficiau înainte de 1 iulie de compansarea cu 90% la achiziția de medicamente își vor păstra această facilitate.


„Dorim ca pensionarii care au beneficiat de o nouă majorare a pensiilor începând cu 1 iulie să-şi păstreze acest drept, şi anume accesul la medicamente compensate”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: