Aproape 300 de artişti – actori, cântăreţi, scriitori, coregrafi, fotografi, regizori, compozitori, dirijori, traducători etc – au iniţiat o petiţie online și anunță că nu vor depune declaraţia 600, asumându-şi riscul unor amenzi consistente.
Printre semnatarii petiţiei, care califică această mpsură ca abuzivă și „un atentat la solidaritatea socială” se numără actrița Dorina Chiriac, Lia și Dan Perjovschi, Ciprian Șiulea, și scriitorul Alex Tocilescu.
Textul integral al petiției „Modificați Codul Fiscal! Revoluția fiscală îngroapă sectorul independent”
Subsemnații – artiști și lucrători culturali cu activitate independentă – declarăm prin prezenta că am decis să ne asumăm riscurile financiare aferente și să nu depunem declarația 600 în acest an. Nu o facem din cauză că ne depășește complexitatea formularului ori procedura de depunere sau din cauză că în general nu dorim să facem aceste declarații.
O facem în semn de protest față de prevederile noului Cod Fiscal (Ordonanța de urgență 79/2017), prevederi cărora le corespunde declarația 600 și care, în ceea ce privește domeniul nostru, sunt profund neechitabile, aberante și vădind necunoașterea naturii activităților independente, neprofesionalism și un dispreț cu totul excepțional la adresa cetățenilor acestei țări.Recentele afirmații ale membrilor Guvernului Dăncilă despre amînarea sau eliminarea declarației 600 nu schimbă cu nimic problema: eliminarea formularului nu anulează cu nimic sistemul absurd de taxare fiscală a independenților.
Activitatea cultural-artistică – și, prin urmare, și veniturile asociate ei – au prin definiție un caracter fluctuant în timp și neregulat: nici un regizor de film nu face în mod constant un film pe an, nici un director de imagine nu filmează pe aceiași bani în fiecare an, nici un actor nu joacă în același număr de filme în fiecare an și nici nu știe în câte spectacole va juca într-un an, nici un autor nu scoate cărți în fiecare an, pe aceiași bani etc. De fapt, exceptând profesiile liberale (notarii, avocații…), predictibilitatea aceasta nu există pentru nici o activitate independentă, nici măcar pentru închirierile de imobile sau pentru obținerea de dividende. Din acest motiv, este complet absurdă obligarea la plata contribuțiilor pe un venit încă inexistent și profund incert, în condițiile în care nu există absolut nici un fel de prevederi (posibilitatea unei declarații rectificative) legate de restituirea contribuțiilor în cazul nedepășirii plafonului în anul în curs.
Nu e vorba că nouă ni se cere să „împrumutăm“ Statul, nouă ni se cere, de fapt, o dijmă: împrumuturile se restituie, dijma nu. Iar noi nu acceptăm ca Statul să se transforme într-un stăpân feudal, iar noi – în iobagi.În ciuda afirmațiilor coaliției la guvernare, scutirea de la obligativitatea plății contribuțiilor pentru cei cu venituri sub salariul minim nu reprezintă o „facilitate fiscală“, ci o povară asupra acestei categorii: cei care vor/au nevoie să se asigure pentru sănătate și pensie au de plătit contribuții minime de peste două ori mai mari față de acum două luni (contribuția la sănătate, de exemplu, a crescut de la 80 la 190 lei/lună).
Astfel, la nivelul actual al prețului plătit per pagină tradusă, valoarea contribuțiilor minime obligatorii într-un an reprezintă, pentru un traducător, echivalentul a 800 de pagini de literatură, fie ea și a unui autor de Nobel, a lui Hemingway sau Nabokov.Pentru un actor nevedetă sau în primii 10 ani de activitate, contribuțiile minime obligatorii anuale reprezintă onorariul pentru 18 spectacole în București și 40 de spectacole la Tîrgu-Mureș. Majoritatea acestor actori nu sunt și angajați. Cu toții, și traducătorii, și actorii, și profesioniștii din film, și jurnaliștii etc. riscă accidente și boli profesionale nerecunoscute ca atare în cazul independenților. Iar în timp ce unii dintre noi sunt puși în fața generoasei opțiuni de a rămâne neasigurați la sănătate, alții – cei angajați sau pensionari – se presupune că au capacitatea unică de a beneficia de două ori de același serviciu medical, ei plătind asigurarea de două ori. Dedublarea ține, se pare, de condiția de cetățean român.
În ciuda opiniilor exprimate de Consiliul Fiscal și asumate de coaliția la guvernare, nu există un risc real ca, la un tratament fiscal „mai prietenos“, angajații să-și reorienteze parte din venituri către contracte de drepturi de autor: exceptând jurnaliștii și IT-iștii (care au deja facilități fiscale), nici o altă categorie nu încheie contracte de drepturi de autor cu propriul angajator. Traducătorii literari nu traduc niciodată pe salariu și nici artiștii vizuali nu sunt angajați ca artiști vizuali, scriitorii nu sunt angajați să scrie cărți, regizorii de film nu regizează pe salariu, coregrafii nu lucrează cu contracte de muncă, actorii joacă pe drepturi de autor în alte locuri decât acolo unde sunt angajați, muzicienii la fel etc.
E cu totul paradoxal, am spune, faptul că această viziune asupra contractelor de drepturi de autor aproape ca o amenințare la adresa siguranței (salariale) naționale nu a împiedicat guvernanții să plaseze întreaga povară fiscală, în cazul activităților independente, inclusiv drepturi de autor, exclusiv asupra celor cu venituri la nivelul salariului minim și mult sub salariul mediu pe economie.
Nu dorim să participăm voluntar la aplicarea unui Cod Fiscal abuziv la adresa celor mai vulnerabili dintre noi, fără legătură cu realitatea muncii noastre și care, în final, reprezintă un atentat la solidaritatea socială, la ideile de proporționalitate și echitate și la rolul unui Stat în serviciul cetățeanului, nu invers. Acest Cod Fiscal trebuie modificat!
