Un şofer îşi conduce maşina după cum crede de cuviinţă. Dincolo, însă, de talentul, cunoştinţele şi inspiraţia lui în materie de conducere, maşina are prevăzute din fabricaţie nişte sisteme independente de voinţa lui, care îl asistă în conducere, pentru a nu pierde controlul volanului.
Unul dintre aceste sisteme este combinaţia ABS + ESP, obligatorie pentru toate maşinile noi din UE din anul 2014 încoace (cam de când s-a stabilit şi Pactul Fiscal cu celebrul MTO sau medium term objective, la care am aderat şi pe care nu l-am respectat pentru că ne plac drifturile pentru public).
Sistemul ABS (engleză anti-lock braking system sau germană Antiblockiersystem) este un sistem pentru vehicule motorizate ce previne blocarea roților. Aceasta prezintă două avantaje: permite șoferului să păstreze controlul direcției şi scurtează distanța de frânare ( frânare ce vine, inevitabil după orice accelerare).
Sistemul ESP de control electronic al stabilității (în engleză – Electronic Stability Programme) este un sistem de siguranță activă, care funcţionează pe post de tehnică computerizată de control și reglare a stabilității dinamice (în mers) a vehiculelor, care asigură îmbunătățirea ei prin detectarea și minimizarea derapajelor și patinajelor.
Acum, pentru a avea în clar trimiterea la economie, BNR înseamnă pentru conducerea economiei, aflată la mâna celor care au obţinut democratic votul popular, cam ceea ce reprezintă la o maşină aceste sisteme care ajută la păstrarea stabilităţii, pe şoseaua care ne duce spre creşterea nivelului de trai.
Poate ar mai trebui să luăm aminte la descrierea tehnică a sistemului ESC (lb. engl. „Electronic Stability Control”), văr cu ESP. ESC intervine pentru a compensa o decizie riscantă a şoferului şi a evita piederea controlului asupra maşinii. Inclusiv prin reducerea temporară a alimentării cu carburant a motorului, șoferul sesizând că pedala de accelerație nu mai răspunde la fel de prompt. ESC-ul nu îmbunătățește performanța în virare, ci previne pierderea controlului.
Revelaţia inflaţiei crescute aparent brusc nu are sens. Graficul de pe slide-ul patru din Raportul asupra inflaţiei prezentat în 9 februarie 2018 este clar pentru cei interesaţi. Cu linie punctată roşie avem IPC la taxe constante şi cu verde muştar pentru indicatorul CORE 2 ajustat (cel aflat sub incidenţa politicii monetare a Băncii Centrale).
Se vede uşor cum ar fi arătat creşterile de preţuri în absenţa măsurilor luate simultan în ultimii ani, cu stimularea cererii agregate suprapusă peste scăderea fiscalităţii. Ar fi fost plasate cuminţi, fără şocurile apărute în realitate, în intervalul 0% – 2,5% (reperul coridorului de plus/minus 1% în ţintirea inflaţiei, respectat la finalul anului trecut după o temporizare tehnică nu tocmai simplă).
Aşadar, în absenţa măsurilor de relaxare fiscală ce au limitat puternic Executivului posibilitatea de a face investiţii şi a intervenţiilor masive în politica de venituri (de la creşterea hardată a pensiilor la mijlocul anului trecut şi până la mutarea nesolicitată a contribuţiilor de la angajat la angajator, contestată de toată lumea), nu ar fi venit vorba despre creşteri bruşte de preţuri.
Dacă se respectau, doar, angajamentele luate şi legislaţia deja existentă, am fi avut doar un avans treptat al preţurilor în limite rezonabile. Din păcate, efectul inflaţionist al creşterii veniturilor peste productivitatea muncii, efectul de bază generat de scăderea artificială a preţurilor la începutul anului trecut şi evoluţiile nefavorabile pe plan internaţional s-au aliniat.
Ceea ce a impus intrarea în acţiune a sistemelor de corecţie pe traiectorie (nu optimale, optim ar fi fost să nu supraturăm motorul consumului intern), inclusiv prin instrumentele de politică monetară. Corecţie care este efectul şi nu cauza derapajului inflaţionist de moment. Corecţie care nu putea fi decât reactivă şi nu proactivă, dat fiind modul imprevizibil de condus.
De aplicarea cu grijă a ajustării traiectoriei pe şoseaua macroeconomică depinde şi să nu ne răsturnăm în condiţii de gheaţă internaţională puţin vizbile acum pe şosea (poate aţi văzut mesajul „black ice” apărut la bordul maşinilor mai noi în condiţii de temperaturi de îngheţ când încă nu a nins şi pelicula fină de apă de şosea nu se vede).
Aşa încât, nu are rost să ducem maşina în service pentru a discuta cum funcţionează ABS-ul, ESP-ul sau ESC-ul şi cum le-am putea seta, printr-un soft personalizat, la stil mai neortodox de condus maşina. Mai degrabă, ar trebui să fim atenţi când facem ITP-ul, dacă nu am depăşit noxele şi ne lasă poliţia europeană fără talon sau dacă nu cumva trebuie să mai schimbăm uleiul.
