Dacă raportarea se face pentru ultimele 12 luni, respectiv față de august 2013, valorile IPC și IAPC diferă din nou destul de mult. IPC (Indicele Preţurilor de Consum) a fost de 0,84%, în timp ce IAPC (Indicele Armonizat al Preţurilor de Consum) a fost mai mare cu aproape o jumătate de punct procentual (1,33%).
Așadar: în primul caz avem de-a face cu o ieftinire generală de șapte ori mai mică în termeni europeni decât în termeni naționali, iar în cel de al doilea inflația (deși foarte redusă ca nivel absolut și poate tocmai din această cauză) apare cu aproape 60% mai mare dacă se apelează la clasificarea europeană a mărfurilor și serviciilor pe 12 categorii decât în varianta simplă națională cu 3 categorii.
Ce-i drept, dacă se urmărește fenomenul în timp, pe parcursul celor ultimelor 12 luni prin intermediul valorilor medii ale inflației anuale, diferența dintre IPC și IAPC se reduce considerabil, de la 1,2% la 1,3%. Or, acesta este indicatorul urmărit pentru încadrarea în criteriile de la Maastricht (un plus de cel mult 1,5% față de cele trei state membre cu cele mai bune performanțe în materie de stabilitatea prețurilor, excluse fiind cele aflate în situații speciale – pentru moment Bulgaria, Grecia și Cipru) iar criteriul este îndeplinit.
Cert este că ar fi util să facem puțină ordine și să întreprindem ceva muncă de educație a populației în materie de creștere a prețurilor, pentru a nu lăsa loc unor interpretări care țin de interese de moment. Mai ales în perspectiva revenirii spre valori mai ridicate ale inflației, odată cu reluarea unei creșteri economice sustenabile și a tentativei de adoptare a euro pe termen mediu.
Altminteri, ne-am putea trezi în situații bizare, dar care ar putea apărea în practică. De pildă, IPC lunar ar putea fi negativ iar IAPC pozitiv și atunci ce se va spune, prețurile au scăzut pentru uz informațional intern dar au crescut pentru uz informațional extern ? Asta ne-ar mai lipsi. Doar de-abia am traversat revizuirea semnului de creștere economică din plus în minus pe primul trimestru, cu corolarul recesiunii tehnice.
Precizările statisticii oficiale
”Metodologia de calcul a IPC în România este armonizată cu metodologia utilizată de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) la nivel de clasificări, nomenclatoare, metode de eşantionare şi de calcul. Clasificarea COICOP (Clasificarea Consumului Individual pe Destinaţii) convenită de CEE/EUROSTAT/OECD asigură comparabilitatea indicilor la nivel european. Ultima versiune a acestei clasificări, adoptată în iulie 1999, este structurată pe 12 diviziuni detaliate în 39 grupe şi 93 clase de mărfuri şi servicii şi este utilizată din ianuarie 2000.
Indicii armonizaţi ai preţurilor de consum pe grupe de mărfuri şi servicii conform clasificării COICOP rezultă prin regruparea sortimentelor şi a posturilor cuprinse în nomenclatorul privind calculul indicelui preţurilor de consum la nivel naţional în structura şi conţinutul prevăzut în COICOP.
Din anul 2012 a intrat în vigoare Regulamentul CE 1114/2010 privind standardele minime pentru calitatea ponderilor indicilor armonizaţi ai preţurilor de consum. Implementarea regulamentului, pentru anul 2014, înseamnă utilizarea datelor privind cheltuiala monetară de consum final al gospodăriilor din conturile naţionale aferente anului 2012 şi a cheltuielilor din Ancheta Bugetelor de Familie 2012 pentru calculul ponderilor indicilor armonizaţi. Ponderile astfel calculate sunt apoi actualizate la preţurile lunii decembrie 2013.”
Foarte posibil ca diferențele dintre cele două metodologii, ambele corecte și recunoscute ca atare de Eurostat, să se atenueze în timp, dar nu este și obligatoriu să se întâmple așa, mai ales că noi avem o structură de consum destul de diferită față de media europeană, care nu prea corespunde între Ancheta Bugetelor de Familie și ceea ce rezultă din analiza conturilor naționale.
În plus, nu am terminat șocurile induse de modificarea generală a TVA. Sau, selectiv orientată inevitabil spre alimente, dar în trepte, după cum se va stabili suportabilitatea la nivel bugetar. Mai ales că ponderile din consum, presupus stabile și utilizate cu un decalaj de doi ani în urmă, ar putea evolua în practică ceva mai repede.
Pentru final, am păstrat o întrebare: ce să înțelegem, dacă cineva a avut o creștere a veniturilor de 1,1% în perioada august 2013 – august 2014, acel cineva a înregistrat simultan o creștere a puterii de cumpărare de 0,258% în varianta locală și o scădere de 0,227% în varianta comunicată la Bruxelles ? Doar nu avem și venituri diferite, după metodologii distincte.
