17 mai, 2019

Ziua de 26 mai este una crucială pentru modul în care va arăta România în următorii ani. Referendumul pe teme de justiție și alegerile europarlamentare le dau posibilitatea românilor de a da un mesaj clar că se opun corupției politicienilor PSD. La ambele scrutinuri avem puterea să re-punem România pe un drum normal și pe români în primul rândul al preocupării guvernării.

”De doi ani şi jumătate, PSD încearcă să îndoaie legile ca să-şi facă scăpaţi infractorii cocoţaţi în fruntea statului. Dragi români, dacă pierdem independenţa justiţiei, atunci pierdem şi şansa pentru a avea autostrăzi, spitale, grădiniţe şi şcoli. Dacă îi lăsăm pe ei să ne strice ţara, atunci românii sunt cei care vor plăti. Aşa nu se poate! Să arătăm lumii că noi nu suntem un neam de hoţi, ci un neam de oameni cinstiţi. Pentru toate acestea, pentru viitorul nostru, pe 26 mai mergem să votăm!”, a spus preşedintele Klaus Iohannis la mitingul PNL de la Iași.


Corupția este un flagel care ne irosește banii care ar putea fi folosiți pentru dezvoltarea României. Doar un exemplu: Parlamentul European a publicat în 2016 un studiu al Rand Corporation în care costul direct al corupției în România este estimat la aproximativ 24 miliarde euro pe an. Cu această sumă ar putea fi construite sute de spitale județene sau mii de kilometri de autostradă.

Acest flagel poate fi stopat votând ”DA” la fiecare dintre cele două întrebări de la referendumul pe teme de justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis. Prima întrebare – sunteți de acord să se interzică amnistia și grațierea pentru corupți? A doua întrebare – sunteți de acord să se interzică ordonanțele de urgență în domeniul justiției?  Sunt întrebări simple, clare, pe care orice român le înțelege. Sunt despre viitorul fiecăruia și despre corectitudine în viața publică.

PNL și-a asumat clar o legislație corectă, pentru a avea o țară în care regulile să fie respectate. PNL a purtat zilnic lupta parlamentară cu PSD și a reușit să stopeze o parte din asaltul lui Liviu Dragnea asupra justiției.

Aplicarea recomandărilor Comisiei Europene și ale Comisiei de la Veneția, susținute și asumate de PNL, vor duce la reducerea pierderilor din corupție. De exemplu, numai într-un singur an, prejudiciile provocate de fapte de abuz în serviciu au ajuns la 100 de milioane de euro. Comisia Europeană se opune clar în aceste zile reducerii pedepselor pentru abuzul în serviciu, pe baza noului Cod Penal promovat de PSD în Parlament. PNL s-a opus ferm, a votat împotrivă și a contestat la Curtea Constituțională acest nou Cod Penal. Recuperarea banilor în viitor este  posibilă prin revenirea la o legislație normală, asumată fără echivoc de PNL.


Corupția PSD blochează și atragerea fondurilor europene în multe părți din țară. Cu toate acestea, primarii liberali au atras fonduri europene în valoare de sute de milioane de euro. Unii dintre acești primari de succes sunt astăzi pe lista PNL pentru europarlamentare. „Europa înseamnă civilizație, Europa înseamnă calitatea vieții. Ne propunem să fructificăm toate resursele care ne sunt puse la dispoziție, nu cum se întâmplă astăzi, în care miliarde de euro sunt ținuți la granița țării, fără nici un fel de șansă de a putea să îi aducem în țară, din cauza incompetenței și centralismului birocratic al unor guvernanți”, a afirmat președintele PNL Ludovic Orban.

Alegerile europarlamentare și referendumul pe teme de justiție din 26 mai fac parte dintr-un proces mai larg de însănătoșire politică a României, urmând alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Votând ”DA” la ambele întrebări de la referendum și votând pentru PNL putem face primul pas pentru stoparea corupției și pentru a avea o Românie care să se apropie de standardele de viață ale Uniunii Europene. Vom spune ”DA” acestei Românii Europene în 26 mai.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: