joi

25 aprilie, 2024

8 septembrie, 2020

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a cerut luni statelor să investească în sistemele publice de sănătate, pentru a fi mai pregătite la următoarele pandemii.

„Aceasta nu va fi ultima pandemie”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

„Istoria ne învaţă că focarele şi pandemiile sunt un fapt al vieţii. Însă când va veni următoarea pandemie, lumea trebuie să fie pregătită – mai pregătită decât a fost de data aceasta”, a adăugat şeful OMS.


Peste 27,19 milioane de persoane au fost infectate cu COVID-19 la nivel mondial, dintre care 888.326 au murit.

Un raport al Băncii Mondiale și Organizației Mondiale a Sănătății, publicat în septembrie 2019, arată că majoritatea statelor trebuie să cheltuiască în medie 1,69 dolari per persoană, anual, pentru a atinge nivelul acceptabil de pregătire pentru ca sistemele lor de sănătate să facă față unei pandemii la nivel global.

Raport BM – Septembrie 2019: ”Există riscul unei pandemii la nivel global cu un patogen respirator”

Informația publicată de președintele BM apare în primul raport anual al Comitetului Global de Monitorizare a Pregătirii (Global Preparedness Monitoring Board – GPMB), publicat în septembrie 2019 și intitulat ”O lume în risc: Raport anual privind pregătirea globală pentru urgențe în materie de sănătate ” .

”Epidemiile s-au înmulțit în ultimele decenii și pericolul unei situații de urgență în materie de sănătate este foarte mare. Există o amenințare reală a unei pandemii la nivel global cu un patogen respirator în mișcare rapidă și foarte letal care să ucidă între 50 și 80 de milioane de oameni și să șteargă aproape 5% din economia lumii” – avertiza Comitetul.


O pandemie globală de asemenea dimensiuni ar putea fi catastrofală, va produce la scară largă dezastre, instabilitate și insecuritate. Lumea nu este pregătită să facă față unei astfel de amenințări – concluziona Comitetul.

GPMB este un organism independent de monitorizare şi responsabilitate convocat de Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), creat ca răspuns la recomandările din 2017 ale Grupului de lucru pentru crize de sănătate la nivel global.

La realizarea raportului au contribuit numeroase instituții academice, experți recunoscuți l nivel mondial, agenții și organizații neguvernamentale importante din toată lumea, precum Johns Hopkins University Center for Health, University of Oxford & Chatham House, Wellcome Trust, Banca Mondială și Organizația Mondială a Sănătății.

Secretariatului GPMB a fost finanțat de guvernul Germaniei, de Norvegia, Fundația Bill și Melinda Gates și Wellcome Trust.

Scopul Comitetului:       

  • să evalueze abilitatea lumii de a se apăra în fața unei situații de urgență în materie de sănătate ce s-ar putea manifesta la nivel global
  • să identifice punctele critice din capacitatea de pregătire
  • acțiuni de advocacy, pentru pregătire în vederea unei astfel de urgențe, pe lângă lideri naționali și internaționali, pe lângă cei care iau decizii la nivel înalt.

Risc acut de epidemii devastatoare

”Facem eforturi atunci când se manifestă o amenințare serioasă, dar uităm totul după ce ea se diminuează. Timpul pentru a acționa a trecut” – mai avertiza Comitetul, în introducerea raportului.

”Lumea se află în risc acut de epidemii devastatoare la nivel regional sau global care va genera nu doar pierderi de vieți, ci și pierderi economice uriașe și haos social”, mai atrăgea atenția Raportul.

Boli predispuse la epidemii, cum ar fi gripa, Sindromul respirator acut (SARS), Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), Ebola, Zika, Febra Galbenă, sunt indicii ale unei ere a epidemiilor cu impact mare și potențial de propagare rapidă. Aceste epidemii sunt tot mai frecvente și tot mai dificil de gestionat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: