24 ianuarie, 2013

Consiliul de Administrație al Oltchim a aprobat depunerea la Tribunalyul Vâlcea a deschiderii cererii de insolvență, împreună cu intenția de-a reorganiza judiciar societatea.
Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL, companie reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring RPRL, reprezentată prin partener coordonator Niculaie Bălan, în urma hotărârii Consiliului de Administraţie al societăţii vâlcene de joi, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti și citat de AGERPRES.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Oltchim a fost numit consilierul în cadrul Ministerului Economiei, Nicolae Turdean.

Administratorii provizorii ai societăţii Oltchim sunt expertul în cadrul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Mihai Obăcescu şi consilierul Nicolae Turdean.


Societatea Oltchim a demarat procedurile pentru intrarea în insolvenţă, în urma deciziei luate în acest sens în şedinţa Executivului de miercuri.

Premierul Victor Ponta spune că Oltchim va urma modelul de insolvență al Hidroelectrica. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, premierul a spus că modelul Hidroelectrica este unul ”de succes”, în condiţiile în care compania, care risca să ajungă în faliment, va încheia anul 2013 pe profit.

Ponta susţine că, în urma restructurării, Guvernul are în vedere o privatizare ”serioasă”, care să asigure locurile de muncă ale angajaţilor combinatului.

”Pe acest tip de model vrem o restructurare prin care să rămână toate părţile viabile din Oltchim, cu un număr cât mai mare dintre cei care lucrează şi să avem acel investitor serios de data asta, care să poată să preia de la stat Oltchimul, asigurând funcţionarea pe termen lung şi implicit locurile de muncă”, a precizat primul ministru.


Vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al Oltchim a eșuat în tomna anului trecut, în cursul unui amplu spectacol politico-mediatic, după ce Dan Diaconescu a câștigat licitația cu strigare, însă nu a mai reușit să vină cu banii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: