6 iulie, 2012

Mai mulţi oficiali şi jurnalişti străini au comentat, joi, situaţia politică de criză din România. Inclusiv reprezentanţi ai Comisiei Europene, care spun că evoluţiile politice recente vor fi incluse în raportul CE privind Mecanismul de Verificare şi Cooperare în domeniul Justiţiei.

Raportul CE privitor la MCV în domeniul Justiţiei, care va fi publicat în a doua jumătate a lunii iulie, va include referiri la evoluţiile politice recente care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar, a declarat Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, pentru Mediafax.

„Sigur, noi urmărim evenimentele politice recente din România cu mare atenţie, deşi evoluţiile sunt foarte rapide. Noi ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la unele acţiuni care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar. Statul de drept şi independenţa deciziilor judiciare sunt parte a MCV şi ne vom asigura că raportul va acoperi aceste probleme”, a declarat Mark Gray.


Întrebat dacă în raport ar putea fi incluse şi referiri la procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Gray a arătat că nu poate să comenteze această ipoteză, însă în raportul MCV vor fi cuprinse elemente referitoare la independenţa Curţii Constituţionale a României.

De asemenea, el a subliniat că publicarea raportului MCV nu a fost amânată de Comisia Europeană pentru septembrie, urmând ca documentul să fie prezentat în a doua jumătate a lunii iulie, la o dată care nu a fost încă stabilită de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso. „Am văzut că au apărut informaţii referitoare la o amânare a raportului pentru luna septembrie, citând unele surse europene. Aceste surse nu sunt ale Comisiei Europene, iar informaţiile sunt absolut false”, a afirmat Gray.

Raportul anual referitor la MCV care va fi prezentat de Comisia Europeană în această lună este al cincilea, după aderarea României la UE în 2007. Raportul va cuprinde concluzii referitoare la evoluţiile înregistrate în toţi cei cinci ani de la debutul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Gunther Krichbaum către Barroso: România se îndreaptă spre o democrație ghidată – e cazulde infringement

Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de afaceri europene a Bundestagului, i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi suspendarea votului său în Consiliul European în urma subminării statului de drept şi democraţiei – potrivit unei scrisori datate 4 iulie și obținută de MEDIAFAX.


“Vă scriu cu mare îngrijorare în legătură cu situaţia politică actuală din România. Ultimele evoluţii indică faptul că România se îndreaptă spre o “democraţie ghidată”. În ultimele săptămâni, structurile politice au fost alterate cu o viteză rapidă. Statul de drept a fost subminat, independenţa sistemului judiciar a fost pusă sub semnul întrebării iar structurile alese democratic au fost suspendate”, afirmă deputatul CDU Krichbaum, în scrisoarea adresată lui Barroso.

MAE francez îndeamnă guvernul român să respecte valorile democratice

Franţa a îndemnat Guvernul din România, unde au început dezbaterile în vederea destituirii preşedintelui, „să respecte valorile democratice şi statul de drept”, a anunţat, joi, Ministerul francez de Externe, citat de Mediafax. „Toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) sunt obligate să respecte atât valorile democratice şi statul de drept, cât şi echilibrul puterilor în cadrul instituţiilor lor”, a declarat într-o conferinţă de presă Bernard Valero, purtătorul de cuvânt al ministerului, răspunzând unei întrebări despre lipsa de reacţie a Parisului faţă de evenimentele din România.

„Românilor le revine (rolul) să se pronunţe asupra procedurilor în curs”, s-a limitat să precizeze purtătorul de cuvânt, pe această temă.

Eurodeputaţii cer un raport al CE privind România

În Parlamentul European, doi reprezentanţi importanţi ai grupului Partidului Popular European au cerut CE să analizeze situaţia de la Bucureşti şi să prezinte un raport pe această temă, care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European. „Deciziile luate de Guvernul României în ultimele zile sunt foarte îngrijorătoare. Comisia Europeană trebuie să acţioneze imediat şi să pună România sub monitorizare”, afirmă eurodeputaţii Alain Lamassoure, preşedintele Comisiei de Buget din PE, şi Elmar Brok, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din PE.

„Numeroase decizii ridică serioase semne de întrebare în legătură cu respectarea statului de drept în România: ignorarea de către premier a unei decizii a Curţii Constituţionale, tergiversarea publicării în Monitorul Oficial a unui decret, preluarea Monitorului Oficial de către Guvern, deşi anterior era subordonat Parlamentului, planul de înlocuire a judecătorilor Curţii Constituţionale, iar, acum, demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu”, adaugă cei doi eurodeputaţi membri ai PPE, conform unui comunicat.

„Modul în care au fost înlocuiţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, printr-o procedură rapidă, este la fel de îngrijorător din punctul de vedere al principiilor statului de drept. Cerem Comisiei Europene să monitorizeze şi să examineze toate aceste probleme prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi să prezinte un raport în următoarele săptămâni. Raportul ar trebui să includă şi unele măsuri”, adaugă ei.

„Concluziile acestui raport pot conduce la utilizarea prevederilor Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona”, subliniază cei doi eurodeputaţi. Articolul 7 (paragraful 3) al Tratatului Uniunii Europene prevede posibilitatea suspendării dreptului de vot al unui stat în Consiliul European, în cazul în care statul respectiv nu respectă principiile fundamentale ale Uniunii Europene.

Ambasada Germaniei la Bucureşti atrage atenţia asupra regulilor democratice

Guvernul Germaniei observă cu atenţie evoluţiile din politica României şi se aşteaptă ca partidele şi instituţiile să acţioneze pe principii democratice, fapt care vizează, îndeosebi, şi respectarea independenţei Curţii Constituţionale, potrivit Ambasadei. Ambasada atrage atenţia că partidele şi instituţiile politice trebuie să acţioneze democratic indiferent de contextul politic tumultos, preciza un comunicat remis, joi, presei

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: