Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 – 64 de ani s-a menținut anul trecut la 70,8%, potrivit datelor comunicate de INS. Valoarea este peste ţinta naţională stabilită la 70% în cadrul strategiei Europa 2020 (cu observația că nivelul-țintă fixat la nivel european a fost de 75%) și cu doar 0,1 puncte procentuale sub cea atinsă în anul anterior.
De remarcat, totuși, în spatele procentajelor care arată o anumită reziliență la impactul pandemiei, se poate vedea că populația activă a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani analizați iar numărul total de salariați s-a întors sub cel din 2018, cu o scădere de 87 de mii de persoane în industrie plus construcții.
Din perspectivă europeană ar mai fi de reținut și faptul că obiectivele fixate pentru 2020 au reflectat situaţia particulară din fiecare stat membru. Obiectivul stabilit per total UE a fost de 75% (cinci puncte procentuale în plus față de cel al României) și a mers, pe bază de autoasumare, la 80% pentru Danemarca, Olanda şi Suedia.
Evoluţia ocupării pe categorii de vârstă
În ceea ce priveşte evoluţia ratei de ocupare pe grupe de vârstă de la aderarea din 2007 și până în partea a doua a deceniului trecut, se poate observa o singură creştere semnificativă, plasată oarecum surprinzător la grupa de vârstă 55-64 de ani (aproape șase puncte procentuale faţă de anul 2016 şi 7,7 pp faţă de 2007). Simplificat, este vorba despre o pondere importantă a persoanelor formate în anii 80, care au rămas în ţară și au susținut dezvoltarea ei.
Situaţia se prezintă pe un trend de creştere din 2016 încoace la segmentul cel mai numeros de populaţie, cel de 25-54 ani. Care reuşise în 2019 să ajungă la o valoare maximă de 81,4% dar sub efectul crizei a coborât puțin în 2020, până la nivelul din 2018. Situat, oricum, peste pragul „nordic” de ocupare.
În schimb, deşi se află în ușoară revenire după minimul atins în urmă cu cinci ani, grupa de vârstă 15–24 ani a rămas cu trei puncte procentuale sub nivelul din primul an de apartenenţă la UE (24,6% faţă de 27,6%). Iar asta în condițiile în care rata ridicată de sărăcie a tinerilor din perspectivă europeană ar fi trebuit să conducă spre o rată mai mare de activitate.
O situaţie problematică prezintă și grupa de vârstă de peste 65 de ani. A cărei rată de ocupare s-a tot redus după ce am intrat în Uniune, până s-a înjumătăţit în 2016 şi a coborât la doar 6,8% în anul pandemiei. Astfel, ar trebui îmbunătăţită participarea la piaţa muncii a persoanelor de vârsta a treia care mai pot fi utile şi care îşi pot completa veniturile, fără să aştepte majorări spectaculoase de pensii.
În ce privește rata oficială a șomajului, aceasta a urcat anul trecut de la 3,9% la 5%, cu valori mai mari la bărbați (5,3%) față de femei (4,7%) și în mediul rural (5,8%) față de cel urban (4,4%). Cu precizarea foarte importantă că încadrarea drept șomer prespune căutarea activă a unui loc de muncă și disponibilitatea de a începe lucrul dacă apare un angajament.
De reținut, în context, discrepanța majoră între categoria 15-24 ani (17,9% la bărbați și 16,5% la femei) și celelalte categorii de vârstă (de pildă, 4,1% la bărbați și 3,4% la femei la grupa 35-44 ani, adică de patru-cinci ori mai puțin).
Mai evidentă în mediul rural, unde trece de 20% la tineretul masculin. Și unde femeile între 25 și 54 de ani caută mai mult de lucru decât bărbații, invers decât în mediul urban.
***
