luni

12 august, 2024

2 aprilie, 2022

Ministerul Finanțelor a anunțat că începând de luni, 4 aprilie, dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur. Acestea au valoare nominală de 1 leu, sunt în formă dematerializată, au maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 4,8% și 5,8%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 04 – 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Între 04 – 27 aprilie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 04 – 26 aprilie 2022 în mediul urban și 04 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Fonduri utilizate pentru finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.


Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: