O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Reza Baqir, va veni miercuri în România pentru a realiza analiza anuală a economiei, transmite Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România și Bulgaria.
”O misiune FMI condusă de Reza Baqir va vizita Bucureștiul în perioada 2-15 martie 2016 pentru realizarea analizei anuale cu privire la economia României, numită și consultarea în baza Articolului IV”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanța FMI din România.
Misiunea se va întâlni cu autoritățile române, cu reprezentanții partidelor politice, cu sindicatele, cu asociațiile oamenilor de afaceri, cu academicieni și cu bănci.
Reza Baqir va susține o conferință de presă la finele vizitei.
Oficialul FMI a mai venit în România la jumătatea lunii ianuarie, la scurt timp după ce a fost numit șef al misiunii, în locul lui Andrea Schaechter.