vineri

26 aprilie, 2024

8 noiembrie, 2013

Ministrul apărării a solicitat oficialilor americani ca Forțele Aeriene ale SUA să preia activitatea de Poliție Aeriană în România. Solicitarea  a fost făcută în timpul deplasării în SUA, de acum două săptămâni.

Mircea Dușa afirmat ieri că în curând ar putea sosi în România, la baza aeriană de la Turda, o escadrilă americană de avioane F 16. Aceste aparate ar fi folosite pentru protecția spațiului aerian al României până când avioanele F 16, pe care urmează să le achiziționăm de la portughezi, în termen de patru ani, vor fi operaționale iar echipajele și personalul tehnic va fi pregătit.

Trebuie precizat faptul că baza militară de la Turda a fost modernizată acum câțiva ani cu sprijin american și a fost adaptată pentru a fi folosită și de aparatele MiG 21 LanceR din dotarea aviației române și de aparate F 16.

România va avea avioane militare F 16 peste patru ani

„După finalizarea negocierilor de ordin tehnic şi financiar, contractul de achiziţie a fost semnat după obţinerea autorizaţiei de transfer din partea americană. Acest tip de autorizare, acordată de Congresul SUA, este obligatorie, înainte de încheierea oricărui contract. În perioada următoare, aeronavele vor fi modernizate, motoarele vor fi reparate capital şi va începe pregătirea, în Republica Portugheză, a personalului român ce va opera avioanele F-16 (9 piloţi şi 75 de tehnicieni).

Sosirea în România a primelor aeronave este planificată în cursul anului 2016, urmând ca până la finalul anului 2017 să se realizeze capacitatea operaţională necesară serviciului de luptă, pe baza contractului încheiat cu Guvernul Republicii Portugheze şi a contractelor succesive care urmează a fi încheiate cu Guvernul SUA. România va utiliza aceste avioane pentru întărirea securităţii spaţiului aerian naţional şi creşterea nivelului de interoperabilitate cu forţele NATO”, se arată în comunicatul MApN din 10 octombrie. Valoarea totală a tranzacției este de 600 milioane de euro și va fi achitată în tranșe anuale.

În prezent activitatea de Poliție Aeriană este făcută cu aparate MiG 21 LanceR românești însă resursa lor de zbor este pe terminate, așa că trebuie înlocuite.

S-a ajuns în situația de a apela la sprijin străin pentru că procesul de achiziție a unui tip de avion multirol, care a fost demarat în 2004, s-a încheiat abia acum o lună.

Forțele Aeriene Române au făcut Poliție Aeriană în țările baltice, în 2007, în cadrul unei misiuni NATO, pentru că cele trei țări ex-sovietice nu au aviație militară. Servicul a fost făcut contra cost.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. O tara cu 20 milioane locuitori sa ceara altora sa le pazeasca spatiul aerian ? Fara egal in Europa.
    Trebuie mentionat ca tarile alea ex sovietice sint mici . Nu doar ca populatie . Si suprafata .
    Nici un politician roman nu se rusineaza de acest dezastru ? Bine ca au fost mereu grijulii cu recalcularea si indexarea pensilor speciale .

    1. eu sunt pentru, nu e gratis: serviciul este contra-cost,asa cum si noua ne-au platit tarile baltice, noi vom plati aliatului nostru strategic, SUA.

      e o fapta buna, au probleme cu economia, au cheltuieli mari cu extinderea asistentei medicale pentru cei 50mil. de neasigurati (ObamaCare) si noi putem astfel sa le dam o mana de ajutor: prietenul la nevoie se cunoaste!

  2. romania tien o gramada de militari in serviciu degeaba in timp ce achizitiile de armament sunt imfime, pai nu era mai bine sa se opreasca angajarile in armata cativa ani si sa avem dotare tehnica corespunzatoare ? evident pentru o tara medie ca RO e o rusine sa nu ai forta aeriana si sa te bazezi pe altii pt asta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: