Membrii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) sunt pe cale să numească în 9 noiembrie, pe fostul ministru nigerian de Finanțe, Ngozi Okonjo-Iweala, ca director general al organizației, în ciuda încercărilor președintelui SUA de a bloca această numire. Până la 9 noiembrie va fi cunoscut și rezultatul alegerilor prezidențiale americane.
Conducerea OMC va face curând un anunț formal în acest sens, potrivit unor surse Euractiv.
Președintele Consiliului General al OMC, David Walker, a declarat săptămâna trecută că „troica” specialiștilor însărcinați cu selecția candidaților la conducerea OMC a recomandat ca Ngozi Okonjo-Iweala să fie următorul director general al OMC, după trei luni de consulltări.
Ngozi Okonjo-Iweala este cunoscută și pentru activitatea sa la Banca Mondială. Are 66 de ani și a absolvit, printre altele, Massachusetts Institute of Technology, în 1981.
Donald Trump s-a opus numirii și și-a anunțat poziția cu câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale, inclusă într-o mai lungă serie de atacuri împotriva OMC, pe care a acuzat-o că ar fi fost părtinitoare în contextul războiului comrcial pe care Casa Albă l-a declanșat acum doi ani.
Uniunea Europeană o sprijină pe Ngozi Okonjo-Iweala, ca și țările membre și ar fi nu numai primul director general african al OMC, dar și prima femeie în acest post.
Numirea directorului general al OMC se face prin consesc, ceea ce înseamnă că, teoretic, oricare dintre reprezentanții celor 164 membri ar putea bloca procesul. De data aceasta nu oricine a blocat numirea, dar niciun membru nu are un drept de veto formal.
Ultima dată când statele membre nu au reușit să ajungă la consens, cei doi candidați și-au împărțit mandatul, ocupând postul fiecare câte doi ani, amintește Euractiv.
SUA îl susține pe candidatul sud-coreean Yoo Myung-hee, care este ministru al Comerțului în țarea sa, dar s-ar putea retrage, potrivit presei locale. Ministrul de Externe sud-coreean a emis un comunicat care spune că „nici o decizie nu a fost luată în nici o direcție”.
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a stabilit că tarifele vamale impuse de SUA importurilor de bunuri din China, începând cu 2018, măsură care a degenerat într-un război comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, încalcă reglementările internaționale, transmite BBC.
OMC susține că SUA nu au furnizat dovezi convingătoare pentru a susține argumentul care justifica impunerea tarifelor: furturile de tehnologie ale chinezilor și ajutoarele de stat incorecte acordate companiilor.