17 mai, 2011

Anchetatorii americani au anunţat că au găsit, luni, noi dovezi care ar putea susţine acuzaţia de agresiune sexuală formulată împotriva directorului FMI Dominique Strauss-Kahn, au declarat surse din cadrul poliţiei, citate de Fox News, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, pe cearşafurile din camera în care a stat Dominique Strauss-Kahn vineri au fost găsite urme de sânge, care ar putea susţine acuzaţia de agresiune sexuală asupra cameristei hotelului. Totodată, anchetatorii au găsit probe suplimentare şi în cameră, acestea urmând a fi supuse unor analize medico-legale.

Potrivit surselor citate, la scurt timp după ora 12.00, un bărbat din cadrul „room service” care tocmai părăsise camera lui Strauss-Kahn i-a spus cameristei că aceasta este goală. După ce trece termenul de eliberare a camerei, la prânz, personalul din cadrul „room service” mătură, ridică tăvile, mâncarea lăsată de clienţi şi condimentele şi apoi anunţă camerista dacă respectiva cameră este goală sau ocupată.


Un angajat din cadrul „room service” i-a spus cameristei că nu este nimeni în imensul apartament în care se afla Strauss-Kahn.

Sursele citate susţin că aceasta a bătut la uşă de trei ori, conform protocolului, strigând de fiecare dată „Housekeeping”, din ce în ce mai tare, după care a sunat la sonerie. Nu era niciun semn cu „Nu deranjaţi” pe mânerul uşii. De fapt nu era niciun semn pe mâner.

Potrivit declaraţiilor cameristei, relatate de o sursă din cadrul poliţiei, atunci când aceasta a deschis uşa l-a văzut pe Strauss-Kahn gol. El a sărit la ea, a prins-o de sâni, a aruncat-o în pat şi a agresat-o sexual. Aceaşi sursă susţine că femeia a ripostat şi a încercat să fugă spre uşă. Dar a alunecat pe marmură şi a căzut în genunchi, provocându-şi o contuzie. În acel moment, potrivit cameristei, Strauss-Kahn ar fi prins-o şi ar fi încercat să o forţeze să facă sex oral. Ea l-a respins din nou, dar de data aceasta cu succes, potrivit surselor citate.

După ce a reuşit să iasă din cameră, camerista s-a grăbit spre parter, unde le-a spus angajaţilor hotelului despre atac. Când aceştia au urcat în cameră pentru a-l găsi pe agresor, acesta se afla deja la parter, unde plătea camera, potrivit surselor citate.


În timp ce acesta se afla în maşina care îl transporta la aeroport, camerista era reticentă în a vorbi cu poliţia. Când au ajuns detectivii, ea a fost dusă la spital, unde a fost supusă unui examen pentru a se stabili dacă a fost violată şi în urma căruia au fost găsite probe de ADN.

Dominique Strauss-Kahn este acuzat de agresiune sexuală, sechestrare de persoană şi tentativă de viol, el riscând o pedepasă cumulată de 70 de ani de închisoare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: