Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat joi deschiderea unei anchete cu privire la un incident denunţat de Franţa, produs în Mediterana între o fregată franceză și nave turceşti. Franța participă la misiunea NATO de control al respectării embargoului impus de ONU livrării de armament Libiei.
”Autorităţile militare NATO vor ancheta în vederea clarificării situaţiei şi pentru a face deplin lumină. Este cea mai bună modalitate, acum, de a o face, de a clarifica ceea ce s-a întâmplat în mod real”, a anunţat Jens Stoltenberg la finalul videoconferinţei miniştrilor Apărării din statele membre NATO, precizând că incidentul de la Marea Mediterană a fost abordat de mai mulţi aliaţi.
Franţa a denunţat săptămâna trecută comportamentul ”extrem de agresiv” al Turciei, un stat membru NATO, împotriva fregatei franceze Le Courbet, care era angajată în încercarea de a controla un cargou suspectat că transporta armament către Libia.
Nave turce, care asigurau protecţia cargoului, au ”fixat Le Courbet în trei rânduri cu radarul lor de tir”, a denunţat Ministerul francez al Apărării. Ministrul Florence Parly a condamnat comportamentul Turciei în două rânduri, în fiecare dintre cele două zile ale reuniunii online a miniştrilor Apărării din statele membre NATO și a anunţat că a fost susţinută de alte opt ţări în demersul de deschidere a acestei anchete.
Marina turcă s-a comportat ”ostil şi inacceptabil (…) vizând să obstrucţioneze eforturi de punere în aplicare a embargoului ONU asupra armamentului”, denunţă Franţa.
Florence Parly a precizat joi, într-o audiere în Parlament, că incidentul a avut loc la 10 iunie, în estul Mării Mediterane, unde Le Courbet verifica, în cadrul unei misiuni NATO, un vapor turc – Cirkin – pentru a se asigura că nu transporta armament în Libia.
Vaporul turc şi-a oprit transponderul şi a refuzat să se identifice şi să-şi comunice destinaţia. Nave turce au ”fixat” atunci, în trei rânduri, fregata franceză ”cu radarele de tir”, a precizat ministrul.
”Personalul purta vestă antiglonţ şi cască, postându-se la afetele armelor uşoare ale acestor nave. Este un act extrem de agresiv şi care nu poate fi al unui aliat faţă de alt aliat care îşi face treaba sub comandament NATO”, a afirmat Parly.
Ankara a dezminţit şi a dat asigurări că acuzațiile Franței sunt ”total false”. Franţa a acuzat în mai multe rânduri Ankara de încălcarea embargoului ONU asupra armamentului în Libia. Turcia respinge aceste acuzaţii.