vineri

19 aprilie, 2024

12 martie, 2014

În 1990, jumătate din industria autohtonă era depăşită tehnologic, iar acum asistăm la o reindustrializare a României, care nu se face însă uniform, centralizat, ca pe timpul comuniştilor, ci în enclave, pe alte principii, a spus miercuri guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Mugur Isărescu a demontat miercuri seara, la prezentarea volumului „Răzbunarea trecutului – Capitalismul în cinci luni postdecembriste”, autori Marin Dinu şi Teodor Brateş, ideea larg răspândită potrivit căreia România avea o industrie competitivă la sfârşitul regimului Ceauşescu. „După schimbarea spre rău din ’81-’82 se vorbea a despre faptul că 30% din industria românească trebuia restructurată sau închisă. Din ’87- ’88 instiutele de cercetare căutau soluţii (…) A trenat ideea că în ţara românească nu s-a gândit. Nu-i adevărat. Poate n-am avut suficientă putere să răzbatem, poate n-am avut suficient curaj, dar faptul că nu gândeam deloc este o nedreptate şi e bine că s-au găsit câţiva care au luat din ce s-a scris, timid înainte de ianuarie 1990, după care s-a dat drumul, a fost chiar o avalanşă”, a spus a spus guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu estimează că în anul 1990 jumătate din industrie era deja depăşită, dar ultimele evaluări exacte datează din 1987: „Partea necompetitivă a economiei româneşti a devenit şi mai mare (…) Teza că ne industrializăm cu tehnologie românească, de altfel foarte frumoasă, a fost foarte păguboasă (…) Capacitatea depăşită tehnologic se ducea spre jumătate din industrie. O bună parte din industria românească era depăşită şi trebuia restructurată masiv”, a explicat şeful băncii centrale, citat de MEDIAFAX.


Acesta a arătat că în prezent indicatorii privind industria, care înregistrează creşteri persistente de peste 10%, arată un proces de reindustrializare, dar care nu se mai realizează uniform, aşa cum s-a întâmplat în economia centralizată.

„Nu avem dezindustrializare, avem un fel de industrializare. Se face în enclave. Nu mai trece nimeni cu elicopterul (…) Nu se mai ocupă nimeni de repartizarea judicioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării. Asistăm la o reindustrializare pe alte principii”, a spus Mugur Isărescu, citat de MEDIAFAX.

Guvernatorul BNR crede că această reindustrializare nu devine vizibilă şi din cauza „zgomotului electoral” din această perioadă.

Producţia industrială a crescut în ianuarie faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,4%, respectiv cu 2,3%. Faţă de ianuarie 2013 indicatorii sunt în urcare cu 10,1%, respectiv 9,9%.


Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în anul 2013, comparativ cu anul 2012, le-au avut industria (2,3%), cu o pondere de 30% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,1%, şi agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,6%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 23,4%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: