Schimbările efectuate în procedura de numire a procurorului general şi a procurorului şef al DNA, în măsura în care ele au fost permise de textul de lege, sunt agreate de Comisia Europeană, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul român al justiţiei Mona Pivniceru, după întrevederile cu vicepreşedintele CE Viviane Reding, responsabilă pentru justiţie, şi secretarul general al Comisiei Europene (CE), Catherine Day.
‘Am vorbit despre cvasitotalitatea problemelor din sistemul judiciar, cu accent pe procedura pe care am demarat-o de numire a procurorului general şi a procurorului şef al DNA şi pe modalitatea de implementare a acordurilor printr-un memorandum adoptat deja de Guvernul român, precum şi pe obligaţia Parlamentului de a modifica câteva legi necesare pentru degrevarea judecătorilor de dosare’, a declarat Mona Pivniceru, citată de AGERPRES.
Ea a adăugat că a mai discutat cu oficialii europeni despre schimbarea viziunii noului Cod de Procedură Penală asupra competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ‘prin reducerea ei şi lăsarea ei ca instanţă de control judiciar şi de unificare a jurisprudenţei’.
În ceea ce priveşte schimbările din procedura de numire a procurorului general şi a noului procuror şef al DNA, pe care CE a comunicat public chiar joi că aşteaptă să fie prezentate în întâlnirea cu Catherine Day, noul ministru al justiţiei a spus că ele au fost agreate, dar că a explicat ‘care este substanţa textului, ce nu permite extensii de ordine sau de proceduri care să îi compromită substanţa’.
‘Până la urmă alegerea procurorului general şi a procurorului şef al DNA îi aparţine ministrului, care va fi ajutat de o comisie de recomandare compusă din procurori de la Parchetul General şi procuri de la DNA, cu condiţia ca aceştia să fie şi formatori la Institutul Naţional al Magistraturii, un specialist în management tot de pe lista formatorilor de la Institutul Naţional al Magistraturii, şi un psiholog, toată această comisie de recomandare concurând la ajutarea ministrului în a opera cea mai bună alegere, adică un profil al unei persoane, cel mai complet, cel mai avizat şi cu abilităţile necesare de a ocupa aceste funcţii’, a spus ministrul justiţiei.
Mona Pivniceru susţine că a trebuit să explice oficialilor Comisiei că procedura este la limita între concurs, examen şi promovare.
‘Textul care s-a aplicat din 2005 fără a crea suspiciunile prezente este un text extrem de simplu, care spune că ministrul justiţiei propune. Noi, în deschiderea faţă de Comisie, am agreat ideea acestei transparenţe, care nu rămâne însă decât o propunere. Indiferent de publicitatea acestei comisii, este competenţa exclusivă a ministrului de a opta între candidaturile propuse de aceasta. Deci nu putem identifica o propunere, o responsabilitate a ministrului cu un examen sau un concurs sau un examen de promovare care se desfăşoară în alţi parametri’, a explicat ministrul justiţiei.
Oficialul guvernamental a adăugat că i s-a sugerat ‘o listă scurtă şi o listă lungă a candidaţilor, pentru că s-a înţeles că nu pot fi notaţi, pentru că nu este concurs, este doar un sprijin pentru ministru de a opta pentru variante corecte‘.
Despre legea de numire a şefilor de la Parchetul General şi DNA, ministrul a explicat că ‘legea a fost schimbată în anul 2005, în baza acelei legi s-au operat două numiri în sistem la vârf, ea nu a constituit obiect de contestare publică, nici de dispută’, apreciind că ‘probabil evenimentele din vară au făcut ca CE să fie puţin mai atentă asupra tuturor modificărilor din România, nu numai din această zonă’.
‘Evident, eu nu pot să-mi asum în nicio modalitate schimbarea sensului textului de lege. În definitiv, sunt doar un ministru care aplică această lege aşa cum este ea. Când se va voi schimbarea ei, Parlamentul va face cuvenitele modificări în sensul în care doreşte Comisia’, a conchis Mona Pivniceru.