O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Comisiei Europene sosește marți la București pentru discuții tehnice cu oficialii Guvernului României.
Oficial, agenda discuțiilor cuprinde modificarea Codului Fiscal și la stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu cu cele două instituții financiare internaționale.
Acordul cu FMI este practic suspendat de la jumătatea anului trecut, când reprezentanții guvernului și cei cei creditorilor internaționali s-au situat pe poziții divergente în legătură cu politicile economice și bugetare.
Ultimele 2 misiuni tehnice, din iunie 2014 și din februarie 2015, s-au încheiat fără semnarea unei scrisori de intenție, iar reprezentanți ai Palatului Victoria au afirmat ulterior că România nu ar mai avea nevoie de un nou acord cu FMI.
Misiunea care începe marți urmează să se încheie în 26 mai. Actualul acord al României cu FMI urmează să se încheie în luna septembrie a acestui an.
Ministrul Teodorovici recunoaște indirect blocajul
”Este o misiune tehnică și eu sper să fie o misiune cu succes la final, astfel încât să putem readuce în discuție programul cu FMI, Comisia Europeană și cu Banca Mondială. Am avut chiar săptămâna aceasta la Bruxelles o participare la Consiliul de Miniștri ai Finanțelor, ECOFIN, unde am reiterat faptul că România este angajată ferm în a-și readuce în discuție acest program și a-l închide cu succes în septembrie„, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, în 15 mai.
El a precizat că scopul misiunii tehnice este acela de a discuta fiecare măsură din Codul Fiscal pe bază de argumente, însă a subliniat că România are nevoie de relaxare fiscală.
Dezacordurile
Temele asupra cărora România nu a căzut de acord în cadrul discuțiilor anterioare cu instituțiile financiare internaționale sunt legate de rezolvarea problemelor la complexurile energetice Oltenia și Hunedoara și de liberalizarea pieței gazelor.
În ultima perioadă, experții FMI au atras atenția și asupra modificărilor la Codul fiscal, modificări care ar avea impact semnificativ asupra încasărilor bugetare.
Surse din cadrul Comisiei Europene au declarat pentru cursdeguvernare.ro faptul că autoritățile europene sunt contrariate de faptul că România nu ține cont de sugestiile formulate, în special în ceea ce privește guvernanța corporativă a companiilor de stat.
Sursele citate afirmă că reprezentanții Germaniei din instituțiile financiare europene sunt cei mai nemulțumiți de semnalele transmise de la București.
Un răspuns
Cum sa tina cont Guvernul PSD de sugestiile formulate cu privire la complexele energetice Oltenia si Hunedoara, cind in 2016 sint alegeri? Cum sa piarda PSD alegatorii din cele 4-5 judete, in care se desfasoara activitatea miniera si energetica?Tare obtuzi mai sint si cei de la FMI.Daca ar liberaliza si piata gazelor, in 2016 PSD ar obtine 5 la suta din voturi!