27 ianuarie, 2023

”Economia circulară înseamnă și azi plusvaloare”, spune ministrul Mediului, Barna Tanczos. România se află azi în plin proces de implementare a Sistemului de Garanție- Returnare, cu ținte impuse de UE și asumate de România pentru colectarea unor ambalaje.

Cum SGR este doar o piesă din puzzle-ul numit economie circulară, ministerul Mediului pregătește deja pașii următori, o noutate fiind finanțarea așa-numitelor fabrici de reciclare.

”Se irosesc resurse care se găsesc în ambalaje sau în produse care nu sunt reciclate. Se irosesc resurse pentru că durata de viață a aparatelor nu este prelungită prin reparații, prin tratare și re vânzare. Acesta e motivul pentru care ne trezim cu mari cantități de deșeuri cu care nu avem ce face fie pentru că nu există interes, fie nu există tehnologie.


Prin PNRR noi încercăm să finanțăm această latură a economiei. În viitorul apropiat vom scoate un ghid pentru fabrici de reciclare- companiile care dezvoltă capacități de reciclare pot primi o finanțare respectabilă pentru a dezvolta capacități. Avem 220 milioane euro pentru acest scop, Administrația Fondului de Mediu va gestiona programul. Este nevoie de această latură a economiei, există fonduri, dar, cu siguranță va mai dura până când o cotă semnificativă a economiei naționale va fi generată de economia circulară și de refolosirea materialelor sau deșeurilor”, a declarat ministrul joi, în cadrul conferinței ”Economia circulară a României: de la Sistemul de Garanție-Returnare la reciclarea materialelor din industrie”, organizată de CursDeGuvernare.

Amenzi până la 40.000 lei pentru nerespectarea termenului limită de înscriere în SGR

În ceea ce privește SGR, ministrul Barna Tanczos a anunțat că Planul de acțiune ”nu va aduce mari noutăți pentru deșeri”, în sensul că deocamdată sistemul se va concentra pe colectarea ambalajelor din sticlă, aluminiu, PET.

”În momentul de față nu se discută nici de eliminarea din sistem sau de includerea în sistem a altor tipuri de ambalaje. Au fost unele discuții pe această temă în ultimele luni, dar nu suntem de acord ca vreun produs sau tip de ambalaj să fie exclus față de lista aprobată în 2021. După cum nu cred că este oportun să includem alte ambalaje în momentul de față”, spune Barna Tanczos.

La conferință, ministrul Mediului a reaminitit că până la sfârșitul lunii februarie trebuie să se înscrie toți producătorii și toți comercianții în acest sistemul informatic al SGR. ”Cine nu se înscrie în acest sistem până la termen, sfârșitul lunii februarie, este pasibil de amendă. Amenda este între 20.000 și 40.000 lei pentru fiecare companie producătoare sau comerciant care nu se înscrie în sistemul informatic”, a precizat Barna Tanczos.


***

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: