Modul de admitere la liceu se mai schimă odată. Ministrul Educației, Remus Pricopie, anunță într-un interviu publicat vineri de agenția MEDIAFAX, principalele modificări pe care le aduce noul an școlar.
Printre acestea, creșterea ponderii notei la Evaluarea națională, de la 50 la 75% și introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a.
”Cea mai importată este cea privind ponderea mediei Evaluării Naţionale la admiterea în liceu. Mai concret, nu am modificat disciplinele la Evaluarea Naţională, nici nu puteam să facem aşa ceva, dar formula de calcul a mediei de admitere la liceu poate fi modificată prin ordin de ministru. Aşa că am luat decizia să creştem ponderea mediei obţinute în urma examenului de Evaluare Naţională în media finală de admitere la liceu, ca urmare a analizelor care au condus la concluzia că evaluarea la clasă este, în multe cazuri, mai indulgentă decât Evaluarea Naţională. Vorbesc despre creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională la 75 la sută, faţă de 50 la sută cât a fost până acum, şi reducerea la 25 la sută a ponderii notelor din ciclul gimnazial pentru admiterea la liceu. Am făcut publice aceste date. Prin urmare, în momentul de faţă, fiecare şcoală vede foarte exact care sunt diferenţele dintre ceea ce se întâmplă la evaluarea pe parcursul claselor V-VIII şi ceea ce se întâmplă la Evaluarea Naţională. Dacă n-ar fi fost aceste diferenţe, probabil că nu s-ar fi justificat modificarea.Corectarea acestei situaţii este una dintre priorităţile anului şcolar care începe.” – a declarat ministrul în interviu.
”Aşa cum am anunţat deja, vom introduce simulări naţionale ale examenului de bacalaureat la clasa a XII-a şi, ca o noutate, la clasa a XI-a. Din semnalele venite din partea celor cu care am discutat până acum, am înţeles că această măsură se bucură de o largă susţinere.” – a mai spus Remus Pricopie.
Ministrul a mai anunțat intruducerea evaluărilor periodice la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.