sâmbătă

27 aprilie, 2024

România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

22 ianuarie, 2020

Cea mai mare provocare în administraţie este să pui instituţiile să interconecteze bazele de date. „Energia pe care o investesc oamenii din sistem în a-ţi demonstra cum nu se poate, este incredibilă”, a scris marți seara ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe Facebook.
”Unii își măsoară puterea în funcție de exclusivitatea pe care o au asupra bazei de date.” – potrivit ministrului Muncii. 

Afirmația a pornit de la subiectul REVISAL, baza de date cu salariații români, un sistem pe care ministrul l-a caracterizat ca fiind „o nucă tare”, din cauza opoziției celor care ar trebui să găsească soluțiile pentru interconectarea acesteia cu diferite instituții.


Accesul la REVISAL a fost cerut de mai multe instituții, inclusiv INS, care au nevoie de informații pentru situația la zi și corelarea lor cu alte date.

De asemenea, conectarea este necesară pentru a reduce birocrația – dacă Agenția pentru Plăți Sociale, de exemplu, ar avea cces direct , în timp real, n-ar mai fi necesare unele documente pe care beneficiarii trebuie să le adune la dosar.

(Citiți și: „Interviu Florin Talpeș: Administrația s-ar putea digitaliza în doar doi ani. Interconectivitatea existentă e folosită de grupurile de putere”)

Mesajul ministrului Violeta Alexandru:

Cea mai mare provocare în administrație: să pui instituțiile să inter-conecteze bazele de date. Părerea mea – unii își măsoară puterea în funcție de exclusivitatea pe care o au asupra bazei de date. Al doilea motiv pentru rezistența pe care o opun – bazele de date au diverse probleme. Nu vrei să vadă altul, din afara instituției, câte probleme ai.


Energia pe care o investesc oamenii din sistem în a îți demonstra cum nu se poate, este incredibilă. Dacă ar consuma jumătate din această energie pentru a face lucrurile să meargă mai simplu în România, deja am fi departe. Pare că sistemului public nu îi mai pasă de oameni, să le facă viața acestora mai simplă. Cei care lucrează în sistem șl vor să facă treabă, sunt așteptați să se implice ci nu să se complacă în starea de Nu se poate.

Revisal – o nucă tare!

Știu bine lecția în administrație. Când simți că sistemul se opune, cu atât mai strict verifici constant să se întâmple lucrurile. Altfel, se uită așa ușor și lucrurile rămân cum au fost. Când ți se spune că totul este rezolvat, verifici încă o dată.

Prin acces total în Revisal, serviciile oferite de Min. Muncii pot fi mult simplificate iar timpul de așteptare până la soluționarea problemei, mai redus.

Din februarie discutăm și despre soluții prin care să ușurăm întrarea în piața muncii a celor care nu au nevoie de condică de prezență sau de decizie pentru stabilirea traseului de la serviciu acasă pentru a fi eficienți. Lumea se schimbă, Și administrația trebuie să țină pasul.

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. aceste baze de date ne-interconectate sunt o pricina multor disfuncționalități sistemice ale Statului… Revisal este creat și administrat pe bani grei, de către TeamNet, firmă a lui Sebastian Ghiță… Interese obscure vor duce la șantajarea Statului de către acest SRL un GIO (grup infracțional organizat) multinațional… soarta a milioane de salariați, angajatori privați și ai statului este pusă la mezat de un sistem mafiot, culmea, interconectat politic, interpartinic și chiar interstatal, înspre Marele Urs…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. aceste baze de date ne-interconectate sunt o pricina multor disfuncționalități sistemice ale Statului… Revisal este creat și administrat pe bani grei, de către TeamNet, firmă a lui Sebastian Ghiță… Interese obscure vor duce la șantajarea Statului de către acest SRL un GIO (grup infracțional organizat) multinațional… soarta a milioane de salariați, angajatori privați și ai statului este pusă la mezat de un sistem mafiot, culmea, interconectat politic, interpartinic și chiar interstatal, înspre Marele Urs…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: