miercuri

1 mai, 2024

12 iulie, 2013

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia de vineri a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Așa cum a declarat în cursul ultimelor săptămâni, Relu Fenechiu și-a anunțat demisia la scurt timp după aflarea veștii că a fost condamnat, iar premierul Victor Ponta preia interimatul la Transporturi, până când PNL va propune un nou ministru.


Un nume vehiculat să preia portofoliul de la Transporturi este cel al deputatului liberal Ovidiu Silaghi, care a mai fost ministru al Transporturilor chiar înaintea lui Fenechiu.

Relu Fenechiu a declarat, la scurt timp după pronunțarea sentinței, că a demisionat de la minister, dar că nu va demisiona și din funcția de parlamentar și-și va păstra locul de deputat de Iași.

De asemenea, vineri, fratele lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, a primit tot o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, în același dosar.

Procurorii DNA ceruseră pedeapsa maximă, de 15 ani de închisoare, pentru Relu Fenechiu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.


Acuzația se referă la presupuse fapte comise în perioada în care Fenechiu era acţionar ori administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

Relu Fenechiu este primul ministru condamnat la închisoare în timpul exercitării funcției. El a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, sub acuzația că, prin firmele sale, el ar fi vândut transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

În acest dosar, alături de Fenechiu sunt judecaţi fratele său, Lucian Fenechiu, acţionar sau administrator la aceleaşi firme, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL – cu încălcarea legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 – 1980, potrivit procurorilor.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 % dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei, valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

Implicațiile privind ridicarea MCV

Comisia Europeană a atras atenția, în raportul din ianuarie 2013, privind Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție, că în actualul guvern sunt doi miniștri cercetați penal.

Inițial, raportul MCV reținea că în Cabinetul Ponta II sunt 3 cazuri de miniștri cercetați penal, însă ușlterior Comisia a revenit și a rectificat la două cazuri.

”Noul guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, însă în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate”, se arată în cel mai recent raport MCV.

Ulterior, în februarie, premierul Victor Ponta a declarat că ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, va demisiona, dacă prima instanță îl va condamna în dosarul Transformatorul, chiar dacă decizia nu va fi definitivă.

“În primă instanţă, în măsura în care un judecător îl achită pe Fenechiu, rămâne în Guvern. În măsura în care consideră că Fenechiu este vinovat de ceva, orice fel de faptă penală, că nu a fost acuzat de corupţie, ci de o faptă de complicitate la abuz în serviciu, Fenechiu va demisiona şi va urma celelalte proceduri, de apel şi recurs, fără să mai fie ministru”, a afirmat șeful Guvernului.

Și șeful lui Fenechiu pe linie de partid, președintele PNL Crin Antonescu, s-a declarat de acord cu demisia lui Fenechiu, dacă va fi condamnat.

“Sunt de acord, pentru că ăn momentul în care instanța se va pronunta, chiar dacă nu-i vorba de o sentință definitivă, chiar dacă nu putem deci vorbi în sens juridic de vinovăția cuiva, în cazul unei sentințe nefavorabile, avem totuși de a face cu o sentință, ceea ce înseamnă cu totul altceva decât părerea unei părți”, a declarat Antonescu, în iunie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: