11 februarie, 2013

Autoritățile române nu au găsit indicii potrivit cărora în România a avut loc etichetarea greșită a cărnii de cal vândute drept carne de vită de către o companie franceză, în Marea Britanie, a anunțat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

”Nu există niciun indiciu care să confirme că etichetarea greşită ar fi avut loc în România, la unităţi sau pe teritoriul României”, a afirmat ministrul.

Autoritățile franceze au comunicat anterior că produsele din carne de cal vândute în Marea Britanie proveneau din România, însă informațiile noi ale autorităților române arată că, deși produsul putea proveni din România, acesta fusese expediat în mod legal, ca fiind carne de cal.


Pe 8 februarie 2013, Comisia Europeană prin Sistemul Rapid de Alertă, a transmis o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituţia cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie şi obţinut în Luxemburg din materii prime provenite din Franţa.

Unitatea care a produs lasagna este Comigel din Luxemburg, iar materia primă a provenit de la Comigel Franţa, preciează MADR.

În momentul de faţă, aşa cum rezultă din notificarea Comisiei Europene, se cunoaşte că produsul a fost distribuit prin lanţuri de magazine din Marea Britanie.

Potrivit Ministerului Agriculturii, în ceea ce priveşte originea materiei prime, notificarea Comisiei Europene nu face niciun moment referire la România, menţionând doar furnizorul de carne Comigel din Franţa.


Concomitent, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a fost declanşată o anchetă în vederea efectuării trasabilităţii loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franţa, şi verificării modului în care au fost respectate toate cerinţele prevăzute de legislaţia veterinară în vigoare.

La Londra a izbucnit un scandal, în care compania franceză Comigel este acuzată că a vândut lasagna cu carne de cal, etichetată ca fiind de vită, în Marea Britanie.

Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus, a afirmat, sâmbătă, că intenţionează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal, relatează AFP, citată de Mediafax.

“Am cumpărat carne de vită de origine europeană şi am revândut-o. Dacă a fost într-adevăr vorba despre cal, atunci ne vom îndrepta spre furnizorul român”, a declarat pentru AFP Barthélémz Aguerre, preşedintele companiei Spanghero, cu sediul în Castelnaudarz în sud-vestul Franţei, contactat prin telefon după ce descoperirea cărnii de cal în lasagna, în locul cărnii de vită, a bulversat Marea Britanie.

Preşedintele Spanghero nu a precizat numele furnizorului român, asigurând că nu îl are asupra lui.

La rândul său, grupul agroalimentar Findus s-a declarat “înşelat” şi a anunţat că va depune plângere luni.

“Am fost înşelaţi”, a declarat directorul general al Findus Franţa, Matthieu Lambeaux, într-un comunicat. “Vom depune plângere luni”.

Vineri seara, un alt actor al acestui lanţ agroalimentar, compania franceză Comigel, specializată în preparate congelate, a anunţat că respectiva carne de cal provenea din România, via furnizorul Spanghero.

Descoperirea cărnii de cal în lasagna care ar fi trebuit să conţină vită a provocat un scandal în Marea Britanie – unde calul este venerat şi consumarea cărnii sale este tabu – şi a determinat retragerea, vineri, a produselor incriminate în Franţa, ţara de origine a cărnii, şi în Suedia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: