Uniunea Europeană va încerca să prevină un aflux major de refugiaţi din Afganistan prin sprijinirea regiunii, dar fără un angajament precis cu privire la relocarea de refugiaţi, conform declarației comune a miniștrilor de Interne ai UE, reuniți marți la Bruxelles.
”Pe baza lecţiilor învăţate, UE este determinată să acţioneze în comun pentru a preveni repetarea deplasărilor de migraţie ilegală masivă cu care s-a confruntat în trecut”, pregătind un răspuns coordonat, se arată în declaraţie.
De asemenea, conform aceluiaşi text, UE doreşte să privilegieze colaborarea cu ţările din vecinătatea Afganistanului pentru ”a consolida capacităţile lor de a oferi protecţie, (şi) condiţii de primire sigure şi demne” pentru afganii aflați în nevoie.
Este nevoie, mai precizează declarația, de campanii de informare care să combată narativul prin care traficanții îi încurajează pe refugiați să se lanseze într-o incursiune periculoasă pentru a ajunge în Europa.
Accentul se pune însă pe întărirea granițele externe și ajutarea statelor membre care se confruntă cu presiune la frontieră, pentru a preveni intrările ilegale.
Acolo unde este posibil, se vor folosi acordurile de readmisie cu țări de tranzit, mai menționează declarația.
În ceea ce privește colaborarea cu noul regim din Afganistan, miniștrii de Interne au stabilit că statele membre trebuie să facă tot ceea ce este posibil pentru a se asigura că situația din Afganistan nu va genera noi amenințări la adresa Uniunii. Trebuie depuse toate eforturile pentru a exista certitudinea că talibanii încetează orice și că Afganistanul nu devine din nou sanctuar pentru teroriști și crima organizată.
UE va monitoriza situația din Afganistan și va răspunde evoluțiilor ce pot avea impact asupra securității UE. Europol va oferi o analiză a riscurilor legate d esituația din Afganistan, menționează declarația.
Fără cote de refugiați
Ministrul luxemburghez de externe şi al imigraţiei, Jean Asselborn, a pledat public pentru angajamente concrete cu cote de refugiaţi afgani care să fie relocaţi în statele UE. El a criticat poziția Austriei și Sloveniei, state ce fac orice pentru a preveni venirea refugiaților în UE, a spus acesta. „Nu-i putem accepta pe toți, este adevărat, dar măcar o parte,” a spus acesta.
În schimb, ministrul german de interne, Horst Seehofer, s-a pronunţat împotriva indicării unui număr precis de refugiaţi care să fie preluaţi din Afganistan, de teama creării unui ‘factor de atracţie’. Şi miniştrii de interne din Austria, Republica Cehă şi Danemarca au estimat că afganii care fug din ţara lor după ce talibanii au preluat puterea trebuie să rămână în ţările vecine Afganistanului, nu să vină în Europa.
În final, declaraţia adoptată după reuniunea ministerială menţionează că ”sprijinul poate fi oferit sub forma relocărilor pe o bază voluntară, prioritizând persoanele vulnerabile, precum femeile şi copiii”.
„Oamenii n-ar trebui să vină în Europa, ci să rămână în regiune. Sarcina noastră este să stabilizăm regiunea şi să ne asigurăm că organizaţiile internaţionale care lucrează acolo sunt corect finanţate”, a afirmat ministrul de interne danez Mattias Tesfaye, care a subliniat „să nu fie criticate ţările care susţin frontierele europene”.
La rândul său, ministrul ceh de interne, Jan Hamacek, a insistat asupra sprijinirii ţărilor vecine Afganistanului şi „să nu se transmită niciun mesaj fals care ar putea crea speranţe ce nu se pot realiza”, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Totodată, ministrul austriac de interne, Karl Nehammer, a declarat că „important este să fie transmis mesajul corect”, pe care l-a rezumat astfel: „rămâneţi acolo şi vom sprijini regiunea ca să ajute oamenii acolo!”.
Potrivit unor surse citate de EFE, poziţiile divergente ale statelor UE referitoare la răspunsul în faţa unui posibil val de refugiaţi afgani fac ca această reuniune a miniştrilor de interne europeni să fie tensionată, Luxemburgul, de exemplu, susţinând ideea unor cote de refugiaţi pentru statele membre.
Tot marţi, ministrul german de interne, Horst Seehofer, s-a pronunţat împotriva indicării unui număr precis de refugiaţi care să fie preluaţi din Afganistan, de teama creării unui „factor de atracţie”.