23 februarie, 2019

Toate şcolile postliceale sanitare din ţară vor face obiectul unor ample verificări, a anunţat vineri ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Inspecţiile vin după ce ministerul ar fi fost sesizat de autorităţile din Suedia în legătură cu descoperirea unei diplome care nu ar fi autentică.

Ministrul Educaţiei a anunţat că, în unele judeţe, controalele la şcolile postliceale sanitare au început deja, în altele încă nu, din cauza personalului insuficient, însă nicio unitate de acest gen nu va scăpa neverificată.

„Vor fi controale în toată ţara. Au început în mai puţine judeţe că atâta personal avem. A apărut o diplomă care nu ar fi fost adevărată, o situaţie în Suedia. Ne-au contactat şi pe noi la minister şi de aceea verificăm toate şcolile sanitare postliceale. Am vrea nicăieri să nu găsim lucrurile care să fie în derapaj. Toate şcolile postliceale sanitare vor fi verificate. Nu scapă nimeni… în sensul pozitiv al lucrurilor. Dacă sunt lucruri de îndreptat trebuie să fie îndreptate. Să nu credeţi că o şcoală e ţintă, ci că prin procesul de control trec toate şcolile postliceale sanitare”, a spus ministrul, potrivit news.ro.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: