România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

8 august, 2019

Guvernul României discută joi un memorandum al Ministerului Comunicațiilor în care se afirmă că STS a anunțat MCSI ”de imposibilitatea livrării Studiului de Fezabilitate și documentelor conexe (proiectului de realizare a Cloud-ului guvernamental- n. red.) la termenele asumate și de denunțare unilaterală a contractului de prestări servicii”.

Ministrul Alexandru Petrescu propune guvernului ca instituția pe care o conduce, împreună cu Agenția pentru Agenda Digitală, să preia ”realizarea sarcinilor ce reveneau STS și totodată elaborarea documentației aferente proiectului (SF, PT, documentele anexe cererii de finanțare, etc) de către experții tehnici din cadrul celor două instituții partenere.”

(Descărcați AICI Memorandumul MCSI)

În memorandum există și o prezentare a acțiunilor întreprinse pentru realizarea acestui proiect, din care nu reiese clar cine sau ce a provocat întârzierea acestui proiect.


În documentul MCSI se afirmă:

  • În data de 24.08.2018 au fost aprobate (printr-un alt memorandum) o serie de măsuri cu privire la realizarea cadrului tehnic și strategic de implementare a Cloud-ului Guvernamental
  • S-a efectuat studiul interinstituțional cu privire la dimensionarea si configurarea viitorului Cloud Guvernamental in vederea definirii cerintelor operationale care stau la baza realizarii acestuia, fiind trimise chestionare unui numar de 28 institutii publice – nu este specificată data la care au fost trimise chestionarele
  • Institutiilor chestionate a fost transmis Protocolul de colaborare pt utilizarea serviciilor de Cloud Guvernamental, fiind incheiate un numar de 18 Protocoale pana la data prezentei note – nu este clar de ce nu au răspuns și nu au semnat respectivul protocol 10 instituții
  • A fost comunicat rezultatul studiului de la pct. 1 către partenerul Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) in vederea demarării Studiului de Fezabilitate si a Proietului Tehnic aferent investitiei, primul termen asumat de livrare a Studiului de fezabilitate de către STS fiind finalul lunii decembrie 2018 nu se specifică data la care a fost transmis acest rezultat, nu este clar dacă Studiul de Fezabilitate poate fi făcut în condițiile în care lipsesc o serie de răspunsuri ale instituțiilor beneficiare
  • În data de 12.04.2019, prin adresa nr. 1574/12.04.2019 STS anunță MCSI de imposibilitatea livrării Studiului de Fezabilitate și documentelor conexe la termenele asumate și de denunțare unilaterală a contractului de prestări servicii, adresând MCSI emiterea unei decizii cu privire la modalitatea de implementare a proiectului in acelasi format de parteneriat sau optarea pentru alte solutii de accelerare a acestuia, tinand cont de faptul ca realuarea de catre STS a achizitiei studiului de fezabilitate implica o resursa de timp foarte mare ceea ce ar impieta depunerea intr-un timp util la finantare a proiectului

Guvernul a aprobat în august 2018 un memorandum privind implementarea proiectului de Cloud Guvernamental, care furnizează servicii de tip stocare, procesare și utilizare la distanță de sisteme și aplicații informatice prin Internet. Proiectul are un buget alocat de 45 milioane euro și o durată maximă de implementare de 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare.


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: