22 iulie, 2012

Euro este ireversibil, iar Banca Centrală Europeană (BCE) nu are vreun tabu când este vorba să îl protejeze, inclusiv în reanalizarea unei opinii referitoare la creditorii băncilor cu probleme financiare, a declarat preşedintele instituţiei, Mario Draghi într-un interviu pentru Le Monde, citat de MEDIAFAX.

„Nu va avea loc o explozie în zona euro. Este o neînţelegere a capitalului politic investit de liderii noştri în această uniune şi a susţinerii europenilor. Euro este ireversibil”, a afirmat Draghi într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde.

El a adăugat că protejarea euro face parte din mandatul BCE, iar pentru a reuşi oficialii băncii sunt foarte deschişi şi nu au tabuuri.


Draghi a arătat că instituţia pe care o conduce a decis să reducă dobânda cheie la un nou minim record de 0,75%, iar inflaţia este aproape de 2%, ţinta fixată de instituţie.

Preşedintele BCE a mai spus că BCE consideră că ar fi util ca în cazul falimentului unei bănci să fie implicaţi şi creditorii seniori, chiar dacă în trecut instituţia s-a opus, în special în cazul salvării băncilor irlandeze.

„Trebuie protejaţi investitorii, dar creditorii trebuie să fie implicaţi în rezolvarea crizei pentru a limita impactul asupra contribuabililor, care au plătit deja prea mult”, a explicat Draghi.

În cazul lichidării unei bănci, acest mecanism constrânge investitorii să-si asume pierderi asupra obligaţiunilor senior, cu prioritate la plată, pentru a uşura factura suportată de contribuabili.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: