6 mai, 2013

Partidul maghiar de extremă-dreapta Jobbik a organizat un miting în centrul Budapestei, protestând faţă de găzduirea în capitala Ungariei a Congresului Mondial al Evreilor, duminică, potrivit BBC.

Câteva sute de persoane au participat la manifestaţie, în ciuda încercărilor guvernului de a preveni acţiunea.

Jobbik a a susţinut că manifestaţia reprezenta un protest faţă de ceea ce ei numesc “încercarea evreilor de cumpăra Ungaria”. Partidul, care susţine că vrea să protejeze valorile şi interesele Ungariei, este al treilea ca mărime în Parlament şi face, periodic, declaraţii antisemite.


Evenimentul din Budapesta a fost dedicat “victimelor bolşevismului şi zionismului”. “Cuceritorii israelieni, aceşti investitori, ar trebui să caute o altă ţară din lume care să-i găzduiască, pentru că Ungaria nu e de vânzare”, a spus preşedintele partidului, Gabor Vona, potrivit Reuters.

Marton Gyongyosi a afirmat că Ungaria a devenit “subjugată zionsimului şi o ţintă a coloniştilor, în timp ce locuitorii indigeni pot juca doar roluri de intruşi”.

Anul trecut, Gyongyosi a stânit o dispută aprigă în ţară, atunci când a afirmat că oficialii guvernamentali de origine evreiască ar trebui trecuţi pe o listă, pentru că “ar putea reprezenta un risc la adresa securităţii naţionale”.

Unii dintre participanţii la mintig purtau uniformele negre ale aripii paramilitare ale Jobbik, Garda Ungară, interzisă de autorităţi, fiind acuzată de acţiuni îndreptate contra comunităţilor de romi din această ţară.


Premierul maghiar, Viktor Orban, a cerut poliţiei să interzică marşul, dar un tribunal din Budapesta a respins această interidcţie, susţinând că se bazează pe “prezumţii nefondate”.

Ulterior, Orban a cerut Ministerului de Interne să folosească toate mijloacele legale pentru a preveni desfăşurarea acestui eveniment, care ” reprezintă o încălcare a Constiţuţiei”.

Măsurile de securitate au fost extrem de stricte, poliţia blocând câteva străzi, dar nu au avut loc ciocniri cu forţele de ordine.

Organizaţia Mondială a Evreilor îşi organizează congresele, de obicei, la Ierusalim, dar anul acesta a ales Budapesta, pentru a sublinia ceea ce numeşte “creşterea antisemitismului în Europa”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: