joi

25 aprilie, 2024

8 august, 2013

PNL va anunța la sfârșitul lunii august dacă susține majorările de taxe pe care le Guvernul Ponta le plănuiește în relația cu FMI, a afirmat joi prim-vicepreședintele liberal, Klaus Iohannis.

”O să discutăm această chestiune în partid şi vom avea o poziţie, deocamdată nu este nicio propunere de majorare a taxelor, este o intenţie declarată în scrisoarea dată FMI-ului. De acolo până la a o pune în practică este cale lungă. Vom vedea. PNL va formula o părere pe care o va face publică probabil la sfârşitul lui august”, a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Liderul liberal a afirmat că, în general, nu susține majorările de taxe.


”Multe lucruri se prevăd în aceste acorduri. Ele sunt intenţii, unele se pun în practică, altele nu se pun în practică”, a completat Iohannis.

Guvernul va percepe contribuții la asigurările sociale de sănătate (CASS) și din veniturile din chirii ale persoanelor fizice, cu perspectiva extinderii acestei taxări și la alte venituri obținute din alte surse decât cele salariale, a precizat, marți, Ministerul Finanțelor Publice (MFP), condus de vicepreședintele PNL Daniel Chițoiu.

”Referitor la introducerea CASS (contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, precizăm că această măsură are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementării unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri şi din alte surse decât cele de natură salarială”, a menționat MFP.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: