26 februarie, 2013

Magistraţii de la mai multe judecătorii din ţară au suspendat şedinţele de judecată, ca urmare a „pasivităţii” manifestate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica anunță MEDIAFAX.

O parte dintre magistraţii de la Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu au decis să înceapă şedinţele de judecată cu o jumătate de oră mai târziu, respectiv la ora 9.30, „în semn de protest faţă de refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a-i revoca din funcţie pe Alina Ghica şi Cristi Danileţ”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru, la nivelul instituţiei nu s-a luat o decizie unitară privind intrarea cu întârziere în săile de judecată.


„A rămas la latitudinea fiecărui judecător dacă vrea să achieseze sau nu la această formă de protest”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Cornelia Prundaru.

Reprezentanţii Tribunalului Olt spun că întârzierea nu ar trebui să fie mai mare de 15 minute.

„La Tribunalul Olt am convenit să fie suspendate toate şedinţele. Fiecare judecător decide cât va ţine suspendată şedinţa, însă probabil vorbim de 15 minute. Eu, de exemplu, ar fi trebuit să intru în sală la ora 11.00, dar o să intru la 11.15. Ştiu că şi la Judecătoria Slatina şedinţele încep mai târziu din acelaşi motiv”, a declarat judecătorul Gheorghe Biolan de la Tribunalul Olt.

În urma solicitării Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Adunarea Generală a Judecătoriei Constanţa a decis să suspende activitatea instanţelor de judecată, marţi dimineaţă, de la ora 08.30 la ora 09.30.


În schimb, magistraţii Tribunalului Constanţa au votat împotriva suspendării activităţii, astfel că activitatea la această instanţă decurge normal.

„Douăzeci şi nouă de judecători au votat împotrivă, 15 judecători în favoarea unei astfel de acţiuni, iar un judecător s-a abţinut. Restul judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanţa nu au putut fi consultaţi din diferite motive”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Constanţa, judecător Lucian Lică.

Nici magistraţii Curţii de Apel Constanţa nu şi-au suspendat activitatea, reprezentanţii instituţiei spunând că solicitarea AMR nici măcar nu a fost pusă în discuţie, astfel că şedinţele au loc conform planificării.

 

Potrivit judecătorului Alina Palancanu, Adunarea Generală a Judecătoriei Botoşani a decis suspendarea cu o oră a şedinţelor de judecată, astfel încât magistraţii de la Judecătorie vor intra în sală la ora 9.30.

„S-a decis suspendarea şedinţelor pentru o oră, în spirit de solidaritate cu Asociaţia Magistraţilor din România”, a spus Palancanu.

Adunarea Generală a Judecătoriei Botoşani a decis, în 14 ianuarie, revocarea din funcţia de membru CSM a lui Cristi Dănileţ.

 

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Suceava, judecătorul Cătălin Brânză, a declarat că judecătorii acestei instanţe au intrat în şedinţă cu întârziere de un sfert de oră.

„În loc de 8.30 s-a intrat la 8.45”, a spus Brânză, care a precizat că acţiunea judecătorilor este „în legătură cu hotărârea de revocare” din funcţia de membru CSM a judecătorului Cristi Danileţ.

El a reamintit că Adunarea Generală a Judecătoriei Suceava a decis, în 14 ianuarie, revocarea din funcţia de membru CSM a lui Cristi Dănileţ.

 

Potrivit judecătorului Leontin Drăgulescu, magistraţii de la Judecătoria Buzău vor intra cu întâziere în sălile de judecată, în semn de protest faţă de decizia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţiile de membri CSM a judecătorilor Dănileţ ţi Ghica.

„Ne alăturăm astfel colegilor din ţară pentru a avertiza CSM că e dator să şi îndeplinească atribuţiile, conform legii. În această dimineaţă, vom intra în şedinţe cu o întîrziere de o jumătate de oră, o oră, şi ne alăturăm astfel colegilor din ţară. Sunt două şedinţe de judecată, una penală şi una civilă, astfel că nu va fi multă lume afectată de protestul nostru”, a declarat Drăgulescu.

 

Decizia de a suspenda marţi, până la ora 10.00, şedinţele de judecată a fost luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

„S-a considerat că pasivitatea manifestată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al Consiliului a domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ şi a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica nu poate fi justificată rezonabil în condiţiile în care lege prevede un termen de 15 zile în care Plenul trebuie să ia act de voinţa eprimată de judecători”, se arată într-un comunicat de presă al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea remisă marţi agenţiei MEDIAFAX.

Totodată, instanţa a apreciat că o astfel de atitudine nu corespunde „unei oneste îndepliniri a misiunii încredinţate fiecărui membru prin alegerea sa în Consiliu”, existând riscul unei noi amânări, „impunându-se astfel o atitudine legală de protest public faţă de impresia lăsată unui observator obiectiv în sensul minimalizării inacceptabile a actului ferm de voinţă exprimat de judecători într-o procedură expres prevăzută de lege”.

De asemenea, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a dispus ca, după finalizarea şedinţei Plenului CSM care are loc marţi, să fie făcută o nouă analiză a situaţiei existente şi o nouă evaluare a atitudinii care „se impune a fi asumată”.

Ședința CSM

Marţi, Plenul CSM ia în discuţie alegerea vicepreşedintelui forului şi deciziile de revocare a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din funcţiile de membru al Consiliului.

Asociaţia Magistraţilor din România a cerut, vineri, judecătorilor să-şi suspende şedinţele marţi, de la ora ora 8.30, când Plenul CSM discută revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din Consiliu, dată fiind „atitudinea de neacceptat” a Consiliului de tergiversare a revocării celor doi.

Totodată, AMR a atras atenţia că în situaţia în care nu se va da eficienţă voinţei exprimate de judecătorii ce au înţeles să retragă mandatul de încredere pentru cei doi membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, îşi rezervă dreptul de a formula de îndată plângere penală împotriva tuturor membrilor CSM, pentru abuz în serviciu.

Într-o scrisoare deschisă către judecători şi procurori, Asociaţia Magistraţilor din România arăta că „ia act cu îngrijorare de tergiversarea procedurii de revocare din funcţie a membrilor aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii – Alina Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ, ca urmare a sesizărilor adunărilor generale ale judecătorilor curţilor de apel şi judecătoriilor”.

„Nu înţelegem să fim părtaşi la prelungirea, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a aplicării dispoziţiilor art. 55 alin. 9 din Legea nr. 317/2004, prin diverse tertipuri, printre care şi sesizarea Comisiei nr. 2, sens în care am hotărât să ne exprimăm poziţia fermă în cadrul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, neparticipând la activitatea în comisiile ce au doar un rol consultativ”, preciza AMR.

Asociaţia a atras atenţia membrilor Consiliului Superior al Magistraturii că interpretarea legii în funcţie de interesele de moment ale unuia sau altuia produce

reverberaţii negative în percepţia publicului asupra sistemului judiciar.

„Constatăm cu regret că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, format din 19 membri, se află în imposibilitatea voită de a lua act, în termen de 15 zile şi, de a dispune revocarea celor doi judecători, ignorând dispoziţiile legale şi voinţa exprimată de peste 1.600 judecători, care au hotărât într-un termen mai scurt revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ. Dată fiind atitudinea de neacceptat a Consiliului Superior al Magistraturii faţă de colegii judecători, care au hotărât revocarea, şi având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora membrii CSM răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, solicităm tuturor magistraţilor solidaritate, prin suspendarea şedinţelor de judecată pe perioada desfăşurării şedinţei de plen, în data de 26 februarie 2013, ora 8.30 când figurează înscrisă pe ordinea de zi revocarea celor doi membri, pentru a avea posibilitatea de a urmări modul în care este respectată voinţa judecătorilor”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

În 15 februarie, Asociaţia Magistraţilor din România a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, căruia îi cere pronunţarea de îndată a unei hotărâri de revocare din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, în condiţiile în care adunările generale ale judecătorilor au votat pentru îndepărtarea lor.

Asociaţia Magistraţilor din România a cerut, imediat, Consiliul Superior al Magistraturii să pună capăt încercărilor de tergiversare a finalizării procedurii de revocare a membrilor aleşi Alina Nicoleta Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ, întrucât nu este în puterea acestei instituţii să cenzureze votul exprimat de judecători, dispoziţiile art. 55 alin. 9 din Legea 317/2004 fiind imperative.

„Având în vedere sfidarea dispoziţiilor legale şi nesocotirea votului exprimat de peste 1600 de judecători de către Consiliul Superior al Magistraturii, care, în şedinţa de Plen din data de 13 februarie 2013, a luat decizia de a trimite Comisiei nr. 2 solicitările Curţii de Apel Cluj şi a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea formulate în vederea dispunerii revocării din funcţie a membrilor săi aleşi Alina Nicoleta Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ, împreună cu punctul de vedere întocmit de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios, Asociaţia Magistraţilor din România a înregistrat astăzi, 15 februarie 2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 1309/2/2013, o acţiune prin care solicită obligarea Consiliul Superior al Magistraturii să pronunţe de îndată o hotărâre de revocare din funcţie a celor doi membri”, se arată într-un comunicat al AMR.

Cererea a fost înregistrată după ce, separat, s-a formulat o altă solicitare, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresată Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentând procedura prealabilă.

Asociaţia Magistraţilor din România a afirmat că este alături de toate adunările generale de la nivelul instanţelor care au declanşat şi continuat procedura de revocare a celor doi membri CSM, spunând că acţionează, în numele membrilor săi, pentru reintrarea în legalitate şi respectarea legii de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Şi Uniunea Naţională a Judecătorilor (UNJR) din România a acuzat Consiliul Superior al Magistraturii de încălcarea gravă a legii prin amânarea luării unei decizii privind revocarea din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, precizând că termenul de 15 zile prevăzut de lege este „imperativ” şi atrăgând, totodată, atenţia asupra votului membrilor Consiliului referitor la decizia de amânare.

În urma deliberărilor din şedinţa din 13 februarie pe punctul referitor la luarea unei decizii pe revocarea celor doi judecători, preşedintele CSM, procuroarea Oana Schmidt Hăineală, a anunţat că se amână discutarea deciziilor adunărilor generale privindu-i pe Alina Ghica şi Cristi Danileţ, voturile membrilor în acest sens fiind de 11 „pentru” şi şase „împotrivă”.

Numărul voturilor anunţate relevă faptul că judecătorii Ghica şi Danileţ au votat într-o cauză favorabilă lor, ei fiind în conflict de interese, afirmă jurişti, punct de vedere susţinut şi de UNJR, care a cerut CSM „să facă publică structura votului”.

La şedinţa din urmă cu două săptămâni s-a pus în discuţie ca centralizatoarele voturilor să fie verificate de o comisie a CSM. Trei membri ai CSM, unul dintre ei fiind Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al Consiliului, s-au opus public acestui demers, susţinând că o comisie nu poate analiza legalitatea procedurii adunărilor generale ale judecătorilor din Judecătorii şi Curţi de Apel, care au votat în majoritate revocarea judecătorilor Danileţ şi Ghica.

Voturile împotrivă au fost cele ale lui Horaţius Dumbravă (vot pe care şi l-a anunţat înainte de a intra Plenul CSM în deliberare-n.r.), Adrian Neacșu, Alexandru Şerban, Mircea Aron, Mona-Lisa Neagoe şi Elena Hach.

Alina Ghica şi Cristi Danileţ îşi depuseseră candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al CSM în 4 ianuarie 2013, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi Judecătorii declanşând proceduri de revocare din CSM, nemulţumiţi de prestaţiile lor în CSM, dar şi pentru că, prin voturile lor, „au ajutat” ca un procuror să devină şef al justiţiei.

Acţiunea privind revocarea constituie cea mai amplă formă de protest a magistraţilor faţă de membri ai Consiliului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: