11 iunie, 2012

Polițiștii cercetează 320 de persoane în 262 de dosare penale deschise pentru posibile infracțiuni comise la alegerile locale de duminică,a informat luni Ministerul Administrației și Internelor (MAI).

Bilanțul este unul provizoriu, a precizat MAI.

Comparativ cu alegerile locale din 2008, la scrutinul din 2012 numărul incidentelor a scăzut, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, marius Militaru.


”La alegerile locale din 2008 s-au înregistrat la nivel naţional 968 de infracţiuni prevăzute de legea specială, asta făcând o comparaţie cu cele 61 de infracţiuni care au fost constatate pe parcursul zilei de ieri, deci numărul e mult crescut la alegerile din 2008. Au fost înregistrate 1.332 de contravenţii la alegerile locale din 2008, în comparaţie cu cele 150 care au fost constatate pe parcursul zilei de ieri”, a spus Militaru.

Inventarul incidentelor:

  • 16 reţinute pentru posibile infracțiuni
  • 1.237 de incidente electorale sesizate, din care 472 confirmate
  • 176 de cazuri de mită electorală sesizate, dintre care 61 au fost confirmate.
  • 120 de cazuri au continuare a campaniei electorale în ziua alegerilor, fiind date 53 de amenzi.
  • 8 cazuri de vot multiplu confirmate.
  • 16 cazuri de vot fără drept.
  • 156 de amenzi, în valoare totală de 106.000 de lei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: