Analiză

Cum ratează România șansa de a deveni hub regional pe piața gazelor naturale: TAP se mișcă mai repede decât BRUA

Șansele României de găzdui  un hub regional pe piața gazelor naturale sunt pe cale să fie compromise, atâtea cât mai erau, căci resursele din regiunea… Mai mult

15.09.2019

La obiect

Pedeapsă cu închisoarea pentru întârzieri mari la plata taxelor reținute la sursă și pentru evaziune: Proiect depus de ministrul Finanțelor

Ministrul Finanțelor a înregistrat la Senat un poriect pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și pentru creșterea ratei de colectare la… Mai mult

15.09.2019

La obiect

Parlamentul UE a desemnat echipa ce va negocia șefia Parchetului European

Parlamentul European și-a desemnat joi noua echipă pentru negocierea, cu Consiliul UE, a poziției de procuror-șef european. Mandatul celor trei europarlamentari este de a obține… Mai mult

12.09.2019

Chestiunea

Creșterea puterii de cumpărare a salariilor se menține la peste 10%, productivitatea muncii la +0,2%

Conform datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna iulie 2019 a fost de 5.091 lei, cu 0,7% mai mic faţă de luna… Mai mult

12.09.2019

Cronicile

Lucian Croitoru / Despre schimbarea modelului de creștere și forma fără fond

de Lucian Croitoru 24.6.2013

Una dintre temele discursului economic apărut în România după izbucnirea crizei economice este „schimbarea modelului de creștere economică”. Când se referă la ce ar trebui să facă România pentru a se așeza pe o cale a unei prosperități crescute, mulți analiști vorbesc și despre schimbarea modelului de creștere. Nu există eseuri, ca să nu mai vorbim de vreun model matematic, care să arate în ce constă schimbarea.

Dacă am face un sondaj în rândul opiniei publice despre ce înseamnă acest lucru, cred că am vedea că nimeni nu știe care este conținutul acestei idei, ca să nu mai vorbim de cum s-ar putea realiza acest lucru. Ideea însă sună bine deoarece, în diverse discursuri, printre cauzele crizei apărute în occident în 2007 și la noi în 2008, este menționat „vechiul model de creștere”.

Totuși, atent la subiect, am reușit să capturez unele idei despre sensul în care ar trebui să aibă loc schimbarea. Astel, unii analiști critică creșterea bazată pe consum excesiv (finanțat prin credit), care a dus la criza izbucnită în 2007. Mai precis, s-ar dori bazarea creșterii pe investiții nu pe consum. Alții vorbesc despre ritmul de creștere economică, care ar trebui să fie întotdeauna la un anumit nivel, nu așa, oricum apare el în procesul creșterii economice. Astfel și consumul ar fi mai temperat. În sfârșit, s-a sugerat și crearea unor politici pentru a orienta investițiile străine către anumite ramuri ale economiei, considerate, pe criterii neclare, mai benefice pentru economie.

În cele ce urmează argumentez că schimbarea exogenă a modelului de creștere economică este o problemă falsă, care nu are soluție și de care nu ar trebui să ne ocupăm. Totuși, în măsura în care foarte puțini realizează acest lucru, ideea schimbării modelului de creștere sună bine și îi poate ispiti pe decidenți, astfel ducând la risipirea de resurse pentru căutarea unei soluții care nu există.

Ce spune teoria

Pentru a vedea în ce măsură este posibil să nu mai bazăm creșterea pe consum sau să controlăm ritmul de creștere economică, cum își doresc unii analiști, e firesc să amintim ce spune teoria creșterii economice. Teoria arată că factorii creșterii sunt progresul sțiinței și al cunoașterii privind producția, creșterea calificărilor forței de muncă și stimulentele (Jovanovic, 2000). Această formă generală a factorilor poate fi extrapolată pentru a fi mult mai concretă, sau invers, pentru a fi mult mai generală. Din ambele extinderi rezultă concluzii interesante pentru creșterea economică.

O concretizare mai mare obținem dacă ne referim, de exemplu, la teoria creșterii economice a lui Solow, în care producția depinde de capital (ca rezultat al științei), de muncă (rezultat al calificărilor), și de progresul tehnic (care apare când există stimulente pentru a dezvolta știința și calificările). Această abordare arată că, în cele din urmă, creșterea depinde de stimulente adecvate pentru a crea știință și calificări. Acestea din urmă pot apărea prin învățarea din experiență, dar este dovedit că cercetarea apare mai cu seamă în laboratoare. Cu cât acestea sunt mai numeroase și mai performante, cu atât șansele de a produce inovații sunt mai mari.

Șansele de a produce și a aplica mai multe inovații sunt cu atât mai mari cu cât economia este mai mare, mai specializată (Lucas, 1988), mai bine localizată geografic, are politici și, așa cum subliniază Acemoglu și Robinson (2012), instituții mai bune. O economie ca a României are șanse reduse să producă noi inovații înaintea celor care investesc masiv în cercetare, dar aceasta nu este o problemă deoarece inovațiile se pot cumpăra. Iar dacă nu poți să le cumperi, poți adecva stimulentele astfel încât să ai investiții străine. Unitățile astfel realizate produc pentru consumul celor din țară și/sau al celor din străinătate. Dacă toți ar decide să nu mai bazeze creșterea pe consum, cei care exportă ar trebui să reducă exporturile.

În consecință, bazarea creșterii economice pe exporturi, nu pe consum, așa cum s-a sugerat, este ilogică. Logic este să cauți să acoperi cu producția din țara ta, ocupând forța de muncă din țara ta, nu numai consumul intern, dar și parte din consumul altor țări. Dar nu se poate lua o decizie administrativă în acest sens. Decizia aceasta o iau producătorii privați, competitivi, care pot să producă și pentru export sau exclusiv pentru export. Ei sunt singurii care vor decide în ce domenii să facă investiții străine pentru a satisface consumul intern sau să exporte.

Acum să privim factorii creșterii economice într-un mod mai general. Pornim de la trăsăturile profunde ale omului: din dorința omului de a avea bunuri și servicii și din rațiunea sa, așa cum arată Fukuyama, rezultă forța pe care el o numește „logica științei moderne”, forță care duce la prosperitate. Deci, la nivel global, în ciuda inegalităților, creșterea consumului este garantată de natura umană. Important, thymos-ul (spiritualitatea) omului alimentează „dorința sa de a fi respectat”, o forță care împinge societarea spre democrație. Aceasta explică de ce abia când societatea a început să fie liberală a putut aplica cunoștințele științifice pe scară largă. Înainte, au fost perioade lungi în care societățile nu au fost deschise la inovații sau au fost chiar ostile acestora.

Aceasta nu înseamnă că în democrații nu poate exista ostilitate împotriva noilor tehnologii. Majoritățile care sunt amenințate de noile tehnologii pot vota împotriva adoptării tehnologiilor care le-ar uza moral calificările și le-ar scoate de pe piața muncii (Krusell și Rios-Rull, 1996). De asemenea, majoritatea se poate opune și măsurilor de reformă necesare pentru a adecva stimulentele la cerințele creșterii. Aceasta înseamnă că pot fi perioade în care investițiile pot să nu crească în ritmul în care este știința în stare să le producă.

Având aceste precizări făcute, ideea că modelul de creștere ar trebui schimbat de la consum la investiții nu ține. Investițiile pot crește mai repede decât consumul numai pentru o perioadă scurtă de timp. Investițiile în știință și apoi în implementarea rezultatelor ei sunt făcute pentru că se presupune că cineva vrea sa consume produsele pentru producerea cărora s-au făcut investițiile.

Că așa stau lucrurile este cert: ponderea investițiilor în PIB este în cel mai bun caz 30 la sută, restul fiind, în principal, consumul. Cu cât se consumă mai mult dintr-un produs, sau cu cât mai multe noi produse apar, cu atât se vor face investiții pentru a produce noile infrastructuri fizice de capital în care vor fi produse. Pentru a utiliza aceste structuri, forța de muncă trebuie să aibe calificări compatibile cu noile inovații. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, stimulentele se reașează permanent pentru a determina noi investiții cât și continua adaptare a calificărilor forței de muncă.

Sectorul public, sectorul privat și rata de creștere

Din acest punct ne mutăm la ideea, adesea vehiculată, privind menținerea unui ritm de creștere adecvat. În practică, această problemă se dovedește foarte dificilă. Înainte de criză, problema era că economia creștea prea repede. În prezent, problema principală este că stimulentele nu reușesc să ducă la creșterea consumului la nivelurile dorite.

Când încrederea se va reface, dorința și rațiunea, în combinație cu incapacitatea oamenilor de a prevedea viitorul vor duce la apariția euforiei și la creșterea producției la niveluri înalte, chiar peste potențial, așa cum era înainte de criză. În mod inevitabil, pe perioada boomului, creșterea cumulată a consumului va fi mai mare decât creșterea cumulată a investițiilor, deși vor fi și ani relativi puțini, în care investițiile vor crește mai repede decât consumul.

Cei care propun schimbarea modelului de creștere cu scopul de a obține o rată de creștere „adecvată” fac implicit ipoteza că o astfel de rată există și că poate fi obținută prin politici. Ideea pe care noi o susținem aici este aceeea că o astfel de rată nu poate exista în mod permanent. Principalul nostru argument este acela că forțele principale care conduc atât ciclul finaciar, cât și ciclul de afaceri sunt euforia și panica, două forțe ale pieței extrem de puternice, care își au originea în natura umană (Croitoru, 2013).

În practică, ritmul de creștere este influențat de deciziile private și de cele publice. Contribuția acestora la formarea ritmului de creștere depinde însă de starea economiei. Importanța deciziilor publice crește în perioadele în care cererea agregată scade în urma unei crize, conducând la un gap deflaționist al producției. În această situație, în principiu, lărgirea deficitelor bugetare poate fi utilizată pentru a (supra)compensa scăderile în cererea privată determinate de panică și de pesimismul care o urmează. La rândul lor, băncile centrale pot reduce ratele nominale ale dobânzii pentru a stimula consumul privat. Mai mult, dacă piețele nu finanțează deficitele mărite ale unor state supraîndatorate, făcând astfel imposibilă relaxarea politicii fiscale sau chiar întărirea ei, băncile centrale pot crește baza monetară dacă cererea agregată s-a prăbușit și ratele dobânzii de politică monetară au ajuns la zero.

Este posibil însă ca politicile macroeconomice să nu poată stimula creșterea chiar dacă producția este semnificativ sub potențial. Situația apare dacă politicile fiscale sunt constrânse de piețe să fie contracționiste și dacă economia se confruntă cu șocuri pe partea ofertei care duc inflația la niveluri înalte, amenințănd dezancorarea anticipațiilor inflaționiste. Acesta a fost cazul unor economii emergente, inclusiv a economiei românești, în ultimii ani. Dar, în principiu, atât timp cât nivelul producției rămâne sub potențial, este legitim pentru politicile macroeconomice să încerce impunerea unei rate de creștere economică mai mari decât rata de creștere potențială. Cu cât este rata actuală mai mare decât cea potențială, cu atât se va închide mai repede gap-ul dintre nivelul producției actuale și cel al producției potențiale.

După ce risipirea panicii și a pesimismului permit depășirea crizei, apare un moment la care economia devine euforică, iar situația se schimbă dramatic. După ce producția atinge nivelul potențial, este posibil ca deciziile private conduse de euforie să ducă rata de creștere economică la niveluri mai mari decât rata potențială. O astfel de situație ar duce nivelul actual al producției peste nivelul potențial. În acest caz, în principiu, întărirea politicilor macroeconomice este necesară pentru a reduce rata de creștere la nivelul ei potențial, evitând astfel dezancorarea anticipațiilor inflaționiste și escaladarea inflației.

În sfârșit, trecem la discutarea celei mai înșelătoare și dilematice situații posibile. Aceasta apare atunci când după o perioadă prelungită de euforie, treptat, inflația se stabilizează la niveluri joase, iar deciziile private conduse de euforie duc atât nivelul potențial al producției, cât și rata de creștere potențială la niveluri relativ înalte. Acum nivelul actual al producției cât și rata actuală de creștere se situează, pentru o lungă perioadă la valorile potențiale. Acesta a fost cazul înainte de izbucnirea crizei în 2007 în foarte multe țări. Coexistența inflației joase și stabile cu egalitatea prelungită la niveluri înalte dintre rata efectivă de creștere și rata potențială duce la o situație paradoxală: pe de o parte, se acumulează dezechilibre reflectate în creșterea gradului de îndatorare a cvasitotalității entităților private (boom alimentat de credit), iar pe de altă parte, intervenția politicilor macroeconomice devine imposibilă.

În acest caz, politica monetară nu poată tempera creșterea economică relativ înaltă, deoarece inflația este joasă și stabilă, adică este așa cum dorește banca centrală. Dacă ar întări politica monetară, banca centrală ar produce anticipații deflaționiste și eventual deflație, din cauză că ar muta producția sub potențial. Evident, publicul și politicienii ar critica această decizie. Astfel, politica monetară nu ar putea contribui la temperarea boom-ului.

De asemenea, politica fiscală ar fi impotentă. Presupunând că nu este cuprinsă de euforia cvasigeneralizată, și nu va acționa prociclic, autoritatea fiscală ar putea întări politica fiscală. Un impuls fiscal contracționist (și contraciclic dacă avem în vedere ciclul financiar definit de creșterea prețurilor activelor) ar duce nivelul producției sub potențial. Acest lucru nu este politic aceptabil, iar dacă totuși se întâmplă, banca centrală ar trebui să reducă dobânda pentru a evita o eventuală deflație. Această acțiune ar duce la creșterea consumului privat și ar compensa scăderea consumului determinată de contracția fiscală. În final, în consum nu s-ar produce nicio modificare. Dar dezechilibrele ar continua să se acumuleze.

Unii spun că politicile macroprundențiale ar putea fi de folos într-o astfel de situație. Dar e greu de crezut că firmele și oamenii vor dori să se conformeze de facto cerințelor macroprudențiale. Ei vor urma viziunile lor subiective despre viitor, nu viziunile subiective ale reglementatorilor (Croitoru, 2013), astfel că măsurile (reglementările) (macro)prudențiale nu vor fi eficiente.

În final, creșterea economică va fi relativ înaltă, compatibilă cu inflația relativ scăzută, dar incompatibilă cu dezechilibrele care se acumulează din cauza creșterii prețurilor activelor (aprecierea monedei, creșterea prețurilor la case etc). În mod inevitabil, o criză apare pentru a elimina dezechilibrele. În urma crizei, pot apărea, așa cum se vede în prezent, analiști care să propună schimbarea modelului de creștere astfel încât creșterea să aibă loc numai la ritmuri „adecvate”.

Perspectiv prezentată de noi aici arată însă că o astfel de propunere este lipsită de sens. Inflația joasă și stabilă contribuie la prelungirea perioadelor inevitabile de euforie, astfel că rata de creștere ajunge în mod cert neadecvată pentru stabilitatea finaciară. Iar dacă inflația nu este o preocupare, în perioada de euforie rata înaltă de creștere poate deveni inadecvată din ambele perspective.

Argumentele prezentate de noi susțin ideea că modelul de creștere economică nu poate fi impus de o autoritate administrativă. Așa cum arată Mises, fiecare copil dă un vot producătorilor atunci când decide ce jucării sau ce dulciuri cumpără. Modelul de creștere este rezultanta miliardelor de decizii private care au loc în fiecare zi, adică a unui proces continuu de alegeri libere, în care votul este cumpărarea bunurilor.

Bibliografie

Acemoglu, Duran; Robinson, A., James (2012), ”Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity and Poverty”, Profile Books Ltd., London.

Croitoru, Lucian (2013), „Sfârșitul reglementării și ultimul reglementator”, Curtea Veche Publishing, București, pp. 33-55.

Fukuyama, Francis (1992), „The end of History and The Last Man”, Penguin Books.

Jovanovic, Boyan (2000), „Growth Theory”, NBER Working Paper 7468, January.

Krusell și Rios-Rull (1996), „Vested Interests in a Positive Theory of Stagnation and Growth”, Review of Economic Studies 63, pp. 301-329.

Lucas, E. Robert Jr. (1988) „On the Mechanics of Economic Development”, Journal of Monetary Economics 22, No.1, pp. 3-42.

***

Lucian Croitoru este economist, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 24.6.2013

6 comentarii

  1. octavescu
    25.6.2013, 2:02 pm

    absolut irefutabil…era si timpul!

  2. Norse
    26.6.2013, 12:11 am

    Domnule Croitoru,

    Romania a avut si stiinta si munca inalt calificata in multe domenii. Ceea ce i-a lipsit pentru cresterea economica au fost: o clasa politioca cinstita, care sa nu fure totul (chiar totul), o clasa politica responsabila (care sa nu distruga totul pentru castiguri personale relative), management de calitate, o educatie de masa, spriritul civic al populatiei, o justitie puternica si justa. In lipsa acestora, tot ce a insemnat resurse si investitii (fie ele si de multe ori anapoda facute de Ceausescu)s-a prapadit. In lipsa acestora, chiar daca de maine am avea un oarecare progres stiintific, nu ne-ar folosi la nimic, pentru ca ar fi imediat transformat in profit externalizat. Uitati-va la scanerul Roboscan (cu premiile la Geneva) sau la antivirusul Bitdefender, cat beneficiu aduce Romaniei si cat beneficiu se scurge in exterior? la fel si cu munca inalt calificata – in lipsa calitatilor enumerate, se produce fenomenul de brain drain: doctorii romani sunt deja prea scumpi sa ni-i mai permitem, la fel inginerii, cercetatorii.

  3. CALIMAN EUGEN-analist de provincie
    26.6.2013, 2:02 am

    1.Opinia d-lui Croitoru este corecta,fiindca
    ceeace numim “model de dezvoltare” nu are caracteristicile de “rezultat” a unei constructii nationale voluntare, “planificate” ca ansamblu de politici economice, tehnici si mecanisme de dezvoltare economica nationala, a unui anumit stat.
    Pentru a exista asa ceva, ar trebui mai intai sa existe o stiinta(economica) a dezvoltarii economice nationale cit si mondiale, care sa asigure suportul teoretic si reperele concrete ale unui model(national) de dezvoltare economica.
    Intrucit aceste “stiinte economice” nu exista inca, incercarea de “construi” un anumit tip de model de dezvoltare, ar fi un hazard “tehnic”, lipsit de orice fundamente stiintifice.
    “Modelul” de dezvoltare al unei tari, de la un moment dat, este rezultatul evolutiei sale istorice, in care s-au combinat mentalitati,obiceiuri,cultura,calificarea si nivelul de cultura generala si tehnica, asezarea geografica,averea nationala,materiala,industriala si financiara,etc.,in care un rol director, il are ceeace denumea Adrian Nastase,capacitatea de a evolua pozitiv, “datorita inovatiilor pe care le produc propriile vieti economice si sociale normale”(citat,pag. 77, “Romania Europeana”, 2007.)
    Ceeace numim “model economic” este un ansamblu de componente politice, economice,sociale,administrative, organizatorice, institutionale,politici publice,etc., care utilizeaza in formule “optimale” (sau neoptimale), instrumentele nationale ale “dezvoltarii economice”, asigurind (sau nu) cresterea economica.
    Chiar si aceste doua evaluari a ceeace este denumit indeobste “model de dezvoltare”, sint suficiente, pentru a demonstra, ca in ciuda existentei mult uzitatei notiuni de “model”, sub raport practic, continutul ei nu poate fi definit ca un ansamblu format din componente structurate pe un anumit vector “dezvoltator” economic.
    Modelele de dezvoltare economica nu pot exista practic, ci au numai astfel de “denumiri” (improprii),din nevoia de a putea opera in domeniu – denumirea reflectind cel mult o trasatura/latura a acestuia.
    De pilda, modelul “dezvoltarii pe credit”, este universal, deoarece si tarile bogate si cele sarace apeleaza la el.Tarile bogate transforma creditul in active economice si progres general, pe cind cele inapoiate, in indatorare si amplificarea saraciei.
    Latura secundara preluata ca denumire se refera aici,la sursa de finantare, pe cind esenta “modelului” ar trebui sa fie un grup anumit de mecanisme si tehnici de lucru, care intradevar asigura “dezvoltarea” (fie inapoierea) economica.
    Un model de dezvoltare, cuprinde o aria intinsa de instrumente utilizabile:privatizarea, liberalizarea, politici publice pozitive, capital institutional valoros, tehnici nationale vamale, tarifare, valutare, monetare, inventia si inovatia, principii economice, constitutionale si juridice liberale,adica o multitudine de instrumente,care nu permit diferentieri specifice necesare stabilirii unor tipologii concrete, diferentiate pe “modele de dezvoltare”.
    Instrumentele modelelor economice sint universale, putind fi combinate altfel de la o tara la alta,ceeace face ca ele sa aiba puncte comune si asemanari,care refuza o “identitate” specifica fiecaruia.
    In concluzie,economia diverselor tari,a creat diverse denumiri,desi fiecare “model” utilizeaza mai mult sau mai putin (functie de “capacitatea de inovatie a propriei vieti economice si sociale”), “instrumentele” universale de dezvoltare enumerate (exemplificativ) mai sus.
    Ceeace face diferenta intre tarile dezvoltate si cele inapoiate, este capacitatea primelor de a utiliza in procesul dezvoltarii economice, intreaga gama de instrumente “dezvoltatoare economic”, existente in panoplia capitalismului.

  4. octavescu
    26.6.2013, 10:16 pm

    “Totuși, atent la subiect, am reușit să capturez unele idei despre sensul în care ar trebui să aibă loc schimbarea. ”

    mi se pare clar ca, aceste idei, abia capturate, inca se mai zbat!da’ nu realizeaza cu cine s-au pus….

  5. Aurel Aicu Dumitrescu
    28.6.2013, 10:25 pm

    Dumitru Ctin Dulcan .In cartea sa INTELIGENTA MATERIEI scrisa prin anul 1980 .Are un capitol despre CRIZA ECONOMICA MONDIALA.Actuala CRIZA MONDIALA nu ESTE o CRIZA ECONOMICA ci ESTE :ESTE O CRIZA SPIRITUAL MORALA.Adica oameni nu se iubesc intre ei.Solutia ESTE :Schimbarea acestei PARADIGME sociale care ESTE creata de mintea omului si inlocuirea acestei PARADICME SOCIALE cu una bazata pe SPIRITUL DIN INTERIORUL OAMENILOR.

  6. CALIMAN EUGEN-analist de provincie
    29.6.2013, 11:04 am

    Criza economice este una reala – materiala, de natura financiara si in general crizele nu pot fi solutionate prin “tehnici psihologice”.
    Solutiile psihologiste sint colaterale problematicii in discutie, dar sint mereu vehiculate, fiind surogate la cele reale, economice sau politice.
    “Spiritul” oamenilor nu este ceva “material” si nu are cum sa inlocuiasca/modifice procesele politice,economice si financiare obiective, nationale si mondiale, al caror dezechilibru produc periodic crize.

Lăsați un comentariu


Stiri

Producția de electricitate – aproape de minimele ultimilor 20 de ani. Hidroelectrica, obligată să acopere problemele sistemului

Adrian N Ionescu

Hidroelectrica s-a văzut nevoită să crească de aproape trei ori producția în primele ore ale zilei de luni, după ce sistemul energetic s-a apropiat din… Mai mult

Europa

Paradox: Numărul mașinilor diesel a crescut în UE cu 74% față de 2016, când a izbucnit scandalul Volkswagen

Iulian Soare

Numărul autovehiculelor diesel care circulă pe drumurile din Europa a ajuns la 51 de milioane, în creştere cu 74% comparativ cu 2016, anul în care… Mai mult

Europa

Agenția de turism Thomas Cook a intrat în insolvență

Vladimir Ionescu

Thomas Cook, cea mai veche agenție de turism din lume, cu o istorie de 178 de ani, a intrat luni în insolvență, transmite presa internațională.… Mai mult

Stiri

Benny Gantz a obţinut susţinerea pentru formarea unui nou guvern în Israel

Iulian Soare

Partidul israelian ”Lista arabă unită” (Joint List) a decis să îl susţină pe fostul şef al Statului major al armatei, Benny Gantz, pentru formarea unui… Mai mult

Stiri

Avertisment OMM: 2015-2019, cel mai călduros cincinal din istoria înregistrărilor meteorologice

Vladimir Ionescu

Intervalul 2015-2019 reprezintă cea mai călduroasă perioadă de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice, începute acum 150 de ani, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), transmite… Mai mult

Stiri

AmCham România anunță că nu e implicată în organizarea vizitei premierului Dăncilă în SUA

Vladimir Ionescu

Camera americană de comerţ din România (AmCham) nu este implicată în organizarea vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statele Unite, potrivit unui comunicat transmis de organizaţie.… Mai mult

Stiri

CE Oltenia ar putea fi sprijinit de toţi consumatorii de energie, dar ajutorul de stat trebuie aprobat de Bruxelles

Vladimir Ionescu

Complexul Energetic Oltenia ar putea beneficia de sprijin pentru plata certificatelor de emisii sub forma unor contribuţii în factura de energie, însă acest ajutor de… Mai mult