31 ianuarie, 2013

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit joi că procesul în care fostul senator Dan Voiculescu este acuzat că şi-a folosit influenţa în cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) să fie trimis la completul ÎCCJ la care a fost repartizat iniţial, pe motiv că trebuie asigurată continuitatea completului – potrivit AGERPRES.

Data pentru judecarea primului termen al procesului privind privatizarea ICA a fost stabilită pentru 5 februarie.

Iniţial, termenul de judecată fusese stabilit pentru 25 aprilie, însă procurorii anticorupţie au cerut, pe 16 ianuarie, preschimbarea termenului de judecată.


Tribunalul Bucureşti a decis, pe 20 decembrie 2012, ca dosarul privind privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) să fie retrimis spre judecare la ÎCCJ, având în vedere că Dan Voiculescu, inculpat în acest dosar, a fost ales senator.

Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de a judeca dosarul în favoarea ÎCCJ, după ce în Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea privind validarea mandatelor senatorilor aleşi pe 9 decembrie 2012.

Ulterior, Dan Voiculescu şi-a dat demisia din funcţia de senator, astfel că dosarul va trebui să se întoarcă din nou la Tribunalul Bucureşti.

Iniţial, dosarul a fost trimis spre judecare la ÎCCJ, însă a fost mutat la Tribunalul Bucureşti, după ce Dan Voiculescu şi-a dat demisia din Senat pe 25 iunie 2012.

Acuzațiile împotriva lui Dan Voiculescu


Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, de procurorii DNA în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC „Bioprod” SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În proces, Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă, cu suma de 222.222.264 lei (echivalentul a 60.482.615 euro), reprezentând prejudiciul efectiv cauzat în sumă de 7.796.198 euro, la care se adaugă şi folosul de care a fost lipsită partea civilă, în sumă de 52.686.417 euro, valoare determinată de evoluţia pieţei imobiliare în perioada 2003-2006.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC „Benefica” SA Bucureşti (firmă din grupul GRIVCO) Jean-Cătălin Sandu, secretar executiv al PC (fost Partidul Umanist Român) şi vicepreşedinte al AVAS, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. da ce m-as bucura sa fie asa si sa se termine cu condamnare cu executare si recuperarea prejudiciului. e ca si cum cineva il sileste pe ponta sa i-o faca „nasului”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. da ce m-as bucura sa fie asa si sa se termine cu condamnare cu executare si recuperarea prejudiciului. e ca si cum cineva il sileste pe ponta sa i-o faca „nasului”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: