19 martie, 2018

Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor Justiției, a adoptat luni amendamentul care îl elimină pe șeful statului din procedura de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

După ce săptămâna trecută au avut loc discuții generale despre modificările ce urmează să corecteze articolele declarate neconstituționale, Comisia a început luni dezbaterea și votarea noilor propuneri.

Printre ele figurează și prevederea care spune că președintele, vicepreședinții și șefii de secție din ICCJ sunt numiți de CSM:


„preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

Legea, în forma supusă controlului de constituţionalitate al CRR, prevede că „preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

CCR a explicat în motivarea la Legea 304 că procedura nu este neconstituțională dacă președintele își pierde această atribuție, fiind la alegerea legislativului cum trebuie să arate acest mecanism. Parlamentarii au profitat de punerea în acord a unor articole cu deciziile CCR și au intervenit și asupra acestei prevederi.

Până la ora 11, membrii așa-numitei Comisii Iordache au votat, cu 11 voturi „pentru” şi 6 „împotrivă”, toate rectificările la Legea 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.


Cele trei legi (Legea 304, Legea 303/2004 privind organizarea sistemului judiciar și Lega 317/2004 privind CSM) au fost declarate parțial neconstituționale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: